Fondatorii de startup-uri care vor să se extindă pe piața americană sau să obțină feedback de acolo au aplicat de multe ori la Y Combinator. Procesul de selecție e unul dur, dar companiile au apoi acces la investitori din Silicon Valley și nu numai. Până acum, tranzacția standard la Y Combinator era o investiție de 125.000 de dolari pentru 7% din companie.

Y Combinator a anunțat că plusează și oferă 375.000 de dolari în plus care sunt condiționați de performanță. Acești 375.000 de dolari au o clauză de tipul „Națiunea Cea mai Favorizată” (MFN) care înseamnă că Y Combinator va primi cele mai bune condiții la următoarea rundă de investiții obținută. Practic, Y Combinator oferă banii acum, dar termenii sunt negociați cu viitorii investitori.

Y Combinator a anunțat pe blogul companiei că dorea să facă această tranziție de mai mulți ani, dar 2021 a fost un an favorabil, mai ales cu 10 listări la bursă pentru companii în care a investit. Suma oferă fondatorilor posibilitatea de a lansa, crește și scala compania.

Pandemia a schimbat modul în care funcționează Y Combinator. A mutat totul online și a primit astfel startup-uri din mai multe țări. De asemenea, toate Demo Day-urile au fost online. De exemplu, în cohorta de vară din 2021 au fost 377 de startup-uri din 47 de țări. Jumătate dintre companiile care au intrat în Y Combinator sunt din afara Statelor Unite.