Proiectul Lanceria este o inițiativă independentă, 100% românească, ce propune un model de business diferit față de celelalte platforme de freelancing. Prin eliminarea comisioanelor pentru freelanceri, reducerea la minimum a taxelor pentru angajatori și prin introducerea opțiunii de plată prin criptomonede, pe lângă plățile în sistemul fiat (valute clasice), Lanceria.io revoluționează piața freelancerilor din întreaga lume.

Criptomoneda LANC, token-ul nativ Lanceria, stă la baza tranzacțiilor de pe platformă, iar plata pentru serviciile prestate se va înregistra instant. Prin caracterul descentralizat al tehnologiei blockchain, platforma devine astfel un mediu de încredere, transparență și responsabilitate, guvernat de relații directe între freelancer și client.

Sub coordonarea și implicarea echipei Lanceria, Zitec s-a alăturat misiunii lor de a transforma ecosistemul celor care lucrează pe cont propriu cu ajutorul unei platforme inovatoare de freelancing. Zitec a început dezvoltarea platformei pornind de la o analiză de business.

Platforma va fi organizată astfel încât să scoată în evidență portofoliile freelancerilor, prezentând într-o formă grafică activitatea lor. Totodată, va permite utilizatorilor să interacționeze cu acestea, oferind o experiență similară cu cea a rețelelor de socializare. Printre principalele funcționalități care vor fi implementate se numără procesul de sign-up, verificarea identității, gestionarea contului, a profilului și a portofoliului, metode de plată și balanță plăți, zona de căutare, cuvinte-cheie și filtre, sau funcția de chat pentru discuții de ofertare, negociere sau planificarea proiectului de către freelancer și angajator.

În ceea ce privește componentele blockchain, specialiștii Zitec lucrează la integrarea wallet-urilor de blockchain, precum și la gestionarea plăților pentru început în tokenul LANC, iar ulterior în monede tradiționale (fiat), acoperind și conversiile necesare dintre acestea și criptomonede.

“Ne-am propus să creăm o platformă care să rezolve problemele freelancerilor și să le ofere posibilitatea de a găsi proiecte printr-o experiență modernă, în spiritul Web 3.0. Ca civilizație trecem prin transformări majore aduse de revoluția blockchain și felul în care muncim nu este exceptat. Platforma Lanceria a fost gândită să ofere o experiență digitală, imersivă, bazată pe cele mai noi trenduri tehnologice disponibile. Și prin parteneriatul cu Zitec, suntem siguri că produsul pe care l-am gândit este pe mâini bune. Suntem foarte mulțumiți de colaborarea cu echipa de experți Zitec și o recomandăm cu căldură”, a declarat Mihai Săraru, fondator și CEO Lanceria.

”Tehnologia blockchain aduce o serie de avantaje, printre care: descentralizarea, transparența și confidențialitatea tranzacțiilor. Există numeroase implementări pe această tehnologie unde aceste atribute nu sunt relevante, vorbim practic de o modă de a folosi blockchain în orice proiect. De aceea ne bucurăm că avem oportunitatea să contribuim la o platformă unde utilizarea acestei tehnologii oferă un avantaj competitiv real iar echipa fondatoare înțelege foarte bine nevoile freelancerilor. Lanceria își propune să schimbe radical viața freelancerilor din întreaga lume și ne bucurăm să fim alături de ei în drumul lor spre succes prin livrarea de servicii blockchain și soluții software inovatoare”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & Co-Fondator Zitec.

Ca produs final, platforma Lanceria va integra tehnologiile de artificial intelligence și machine learning pentru o suprapunere cât mai exactă a nevoilor angajatorilor cu ofertele freelancerilor, pentru crearea unui sistem autentic de review și feedback, dar și pentru implementarea conceptului de metaverse, unde freelancerii și angajatorii pot experimenta munca sau întâlnirile de business într-un mediu social în timp real, dar într-o simulare 3D, în timp ce se bucură de confortul muncii de acasă. Echipa Lanceria mai are în vedere și lansarea unei platforme de NFT de tip marketplace pentru arta digitală.