Luciana Lixandru a devenit partener al uneia dintre cele mai mari firme de investiții în startup-uri, Accel Partners. Înainte de acest moment, Lixandru a fost investitor principal. Accel e o firmă care investește în startup-uri la început de drum, printre ele fiind chiar și Facebook.

Luciana Lixandru accel partners investitor romania

Accel Partners a numit-o pe românca Luciana Lixandru partener al companiei. Accel are investiții în câteva nume foarte mari din lumea tehnologiei - Facebook, Supercell, Dropbox, Deliveroo, Slack, Atlassian, Spotify sau Flipkart, potrivit TechCrunch, care a anunțat vestea numirii lui Lixandru în această poziție.

Lixandru s-a născut în România, dar trăiește la Londra. A studiat în Statele Unite și a fost analist la Morgan Stanley, iar din 2011 lucrează la Accel Partners, unde a avansat până la a deveni partener, una dintre cele mai înalte poziții în firmă. Este unul dintre cei mai tineri parteneri din Accel, la doar 32 de ani, alături de Nir Blumberger, de aceeași vârstă. Focusul Lucianei Lixandru sunt produsele de consumer internet, marketplace și software. A condus investiții în câteva startup-uri europene cu potențial, cum ar fi Deliveroo, un startup care face livrări de mâncare și care a primit 275 de milioane de dolari investiție la finalul lui 2016.

Spre deosebire de alți investitori, scrie TechCrunch, Lixandru nu a ajuns în lumea marilor companii de VC dintr-un startup, ci de pe piața serviciilor financiare. Părinții săi, a spus ea în interviul acordat publicației americane, sunt ingineri, iar ea a decis la 16 ani să studieze în Statele Unite. A obținut o bursă la Georgetown University, a lucrat la Morgan Stanley, iar apoi a primit o propunere de la Accel.

Despre Accel Partners am mai scris atunci când Andrei Brașoveanu, un alt român de la această companie, a fost pe scenă la How to Web.