Miercuri, 2 noiembrie, atunci când se anunță un protest al transportatorilor în Piața Victoriei, Uber profită de moment și reduce cu 50% tarifele.

Uber

Later edit: Protestul transportatorilor se amână. Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), unul dintre patronatele transportatorilor rutieri, a anunţat, marţi dimineaţă, că amână sine die protestul pe care intenţiona să îl organizeze în 2 noiembrie, după ce au avut discuţii, luni, cu reprezentanţii guvernului, care s-ar fi arătat "deschişi" la găsirea unor soluţii la revendicările patronilor din transportul rutier, informează News.ro.

Uber nu a anunțat încă dacă reducerea se păstrează.

Uber transmite că orașul se anunță și mai aglomerat ca de obicei, iar anumite zone vor fi blocate, așa că în intervalul 7 - 17 toate cursele vor fi cu 50% mai ieftine. Astfel, compania profită și de faptul că orașul va fi aglomerat, dar și că o mulțime de taxiuri vor fi la protest, deci locuitorii Bucureștiului vor dori să caute o mașină pentru a se deplasa.

În intervalul orar 7 - 17 toate cursele Uber vor fi cu 50% mai ieftine, pentru a încuraja cât mai mulți oameni să își lase mașina acasă. Tot ce trebuie să facă utilizatorii este să introducă codul promoțional UberpentruBucuresti în aplicația Uber.

Potivit datelor oficiale de la Uber, aplicația are peste 120.000 de utilizatori doar în București și a fost deschisă de un milion de ori în ultimele două luni.

De asemenea, anunță filiala locală a companiei americane, în septembrie și octombrie, partenerii și pasagerii Uber au făcut peste 5 milioane de kilometri în București.