Probabil una dintre cele mai bune aplicații de mail pentru poesorii de iPhone este Spark de la Readdle. De curând, cei de la Spark oferă și varianta pentru desktop, doar pentru Mac. Am folosit-o și o recomandăm.

spark_1

Spark pentru Mac împrumută de la varianta pentru mobil elementele esențiale care au făcut-o să fie atât de populară - inbox-ul inteligent, care îți organizează mesajele în funcție de importanță și te ajută să fii mai productiv.

Spark cataloghează singur mail-urile în categorii, așa cum sunt folderele din Gmail. După ce le citim, acestea sunt mutate automat la baza căsuței de mail. Dacă pe iPhone lucrul acesta se petrece sub forma unei experiențe a utilizatorului foarte bună, pe Mac am simțit nevoia de a trece la inbox-ul simplu, deoarece animațiile sunt un pic obositoare.

Designul este unul foarte reușit. Pentru cei care au Mac, mulți startupiști fiind printre aceștia, sunt destule aplicații de mail care să înlocuiască varianta standard. Eu folosesc în momentul de față Polymail, care a venit ca un înlocuitor pentru Nylas N1 (care a venit ca un înlocuitor pentru Mailbox, care a fost închis de Dropbox). Avantajul Polymail sau Nylas N1 (pe care nu-l mai folosesc pentru că a eliminat multe feature-uri gratuite și le-a introdus într-un abonament plătit) e că trimit notificări că mail-ul a fost citit de destinatar, lucru folositor în multe industrii. Spark nu face asta pe Mac.

spark_ipad_4

De asemenea, aplicația are și reply-uri rapide, care pot fi presetate ca mesaje scrise sau emoji. Spark lucrează cu Gmail, Google Apps, Yahoo, Exchange, Outlook și iCloud. La nivel de fonturi și scriitură aplicația e minunată, dar aplicațiile sunt un pic cam lente pentru gustul meu (prea inspirate de varianta de mobil).

Spark poate fi integrat cu Dropbox, Google Drive, Box, OneDrive, Readability, Pocket, Evernote, OneNote și Instapaper. În plus, are căutări inteligente, care se folosesc de inteligența artificială