Câștigătorul competiției “Hero Award for Social Entrepreneurship“ va primi 15.000 de euro, potrivit EU-Startups, și va beneficia de un program de mentorat cu unii dintre cei mai buni experți de business și tehnologie din lume - beneficii oferite de Delivery Hero, grupul care deține foodpanda.
Înscrierile se fac în formularul de aici, până pe 15 decembrie.
Juriul va analiza proiectele urmărind patru criterii:
- Modelul de business: Are un model de business scalabil, care urmărește concurența, veniturile și achiziția clienților?
- Clienții: Există cerere pe piață? Înțelege nevoile utilizatorilor?
- Social și sustenabil: Răspunde la cele trei nevoi - oameni, planetă și profit?
- Inovație și impact: Cât de originală sau unică este soluția? Ce potențial are pentru a avea un impact în lumea noastră?