Programul RIS 2021 al EIT Manufacturing este conceput pentru a ajuta persoanele fizice, afacerile, inclusiv întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), start-up-urile, companiile și universitățile să contribuie la ecosistemul de inovare al Europei cu noi soluții și idei pentru industria producatoare provenind din state membre eligibile ale UE și din țările asociate Orizont Europa, care sunt state inovatoare cu un nivel modest și moderat conform Tabloului de scor European al Inovării. EIT Manufacturing este o comunitate de inovare susținută de European Institute of Innovation and Technology (EIT), un organism al Uniunii Europene.

„Schema Regională de Inovare EIT este un instrument prioritar al EIT, conceput pentru a oferi sprijin targetat unei game extinse de țări și regiuni din Europa, prin creșterea capacității lor de inovare, a bazei de candidați și a integrării în activitățile EIT. Suntem încântați să avem noi jucatori, regionali, cu potențial ridicat din industria producatoare, cu care să ne alăturăm celui mai mare ecosistem de inovare din Europa și să contribuim la cresterea nivelului de inovație în toată Europa”, a declarat Luke Incorvaja, Director de Strategie la Institutului European de Inovare și Tehnologie.

„Sfera geografică a schemei regionale de inovare EIT este importantă pentru EIT Manufacturing și pentru industria producătoare europeană, în ansamblu. O mulțime de producători europeni cunoscuți, deseori lideri de piață mondiali, depind de furnizori, subcontractanți și furnizori de soluții care au sediul în aceste țări", a declarat Dr. Konstantinos Georgoulias, directorul Schemei Regionale de Inovare și Afaceri UE la EIT Manufacturing.

Industria producătoare este o bază globală pentru prosperitate, fiind un element cheie in ceea ce priveste sustenabilitatea economică, socială și de mediu a Europei. Peste 2 milioane de companii producătoare asigură peste 32 de milioane de locuri de muncă în Europa. Creșterea rezilienței industriei europene este importantă pentru menținerea unei economii europene sănătoase și pentru cresterea competitivitatii la nivel global.

În anul 2021, cu un budget aproximativ de 5 milioane de euro, un set extins de activități EIS Manufacturing RIS va avea loc în 18 țări declarate eligibile. Aceste activități cuprind toți cei trei piloni ai Triunghiului Cunoașterii EIT: activități educaționale care implică elevii, care să asigure o viitoare forță de muncă calificată și unitățile de predare-învățare, pentru facilitarea transferului de cunoștințe și pentru reducerea decalajului dintre industrie și mediul academic; Activități de inovare pentru sprijinirea soluțiilor inovatoare provenind din țări eligibile, facilitând astfel creșterea și crearea de locuri de muncă; Activități de creare a noilor afaceri, pentru sustinerea start-up-urilor locale și a IMM-urilor.

Aplicații deschise în anul 2021

Pentru anul 2021, există patru inițiative specifice din portofoliul RIS al EIT Manufacturing, la care potențialii solicitanți externi pot aplica inca de pe acum, fie în viitorul apropiat: EIT Jumpstarter, Evolution of research results in manufacturing, Leaders si competitia BoostUp! RIS. Mai multe informații despre aceste oportunități EIT Manufacturing RIS și despre cele care vor urma pot fi găsite pe site-ul web EIT Manufacturing.

EIT Jumpstarter vizează acele persoane/ echipe din țările EIT RIS care au idei inovatoare, dar au nevoie de ajutor pentru a le transforma în afaceri. Programul oferă asistenta oferita de cei mai buni experți din domeniu și expertiza in validarea noilor idei și conturarea unui model de afaceri în jurul lor. Persoanele fizice cu idei inovatoare pot aplica până la data de 30 aprilie. Programul de asistenta va începe în luna iunie și va dura până în noiembrie. În această perioadă de timp, vor exista mai multe sesiuni de instruire și mentorat pentru echipele selectate.

Pentru IMM-urile si universitățile care ar dori să își lanseze proiectele inovatoare pe piață, EIT Manufacturing a stabilit programul Evolution of research results in manufacturing care accelerează lansarea pe piață a proiectelor inovatoare prin crearea unei rețele de oportunități de promovare și oferirea de sprijin financiar pentru crearea unui produs sau serviciu pregătit pentru lansarea pe piață. În cadrul programului, echipele selectate vor trebui să-și finalizeze prototipul și să îl testeze într-un mediu real de piață.

Echipele sau companiile din țările eligibile pentru EIT RIS sunt de asemenea, invitate să își prezinte propunerile inovatoare și să participe la competitia BoostUp! RIS 2021. Evenimentul aduce in prim-plan inovații și tehnologii de producție de ultimă generație în Europa. Competiția face parte din Manufacturing Days, organizat cu sprijinul EIT Manufacturing in cadrul ViennaUP’21, unul dintre cele mai mari festivaluri de start-up din Europa, care va avea loc pe 11 și 12 mai. In cadrul evenimentului, pe baza ideilor și a soluțiile inscrise în competitie, finaliștii BoostUp! RIS 2021 pot castiga premii in bani și pachete dedicate de servicii de asistență furnizate de echipa EIT Manufacturing Business Creation. Mai multe informații despre BoostUp! RIS 2021 pot fi găsite aici.

Performanță puternică în 2020

În 2020, EIT Manufacturing a realizat un mare succes prin activitățile sale RIS în țările RIS. De exemplu, în ceea ce priveste activitățile educaționale, șapte parteneri EIT Manufacturing din cinci țări RIS au implicat peste 1.500 de liceeni în seminare web despre robotică și digitalizare, in cadrul carora au aflat informatii despre industria producătoare si cum ar putea reprezenta aceasta o optiune atractiva pentru viitoarea lor cariera.

Peste 1.000 de persoane au fost implicate în activități EIT RIS în toată Europa și au fost organizate 50 de evenimente de conștientizare în numeroase țări RIS de către cele 13 hub-uri EIS Manufacturing RIS.

În cadrul proiectelor care reunesc mediul academic și industria, au fost realizate opt proiecte de tip Unități de Predare și șase proiecte de tip Unități de învățare, cu implicarea a peste 20 de organizații din țările EIT RIS, in cadrul carora, studenți, cercetători și ingineri din companii producătoare au conlucrat pentru dezvoltarea de noi competențe și pentru co-crearea de soluții adaptate provocărilor pe care le aduce sectorul producției.

În cadrul unei alte activități EIT RIS din 2020, partenerii EIT Manufacturing au lansat apeluri pentru companiile din țările EIT RIS care aveau nevoie de suport în transformarea lor digitală. În total, datorită acestui proiect RIS, 22 de companii din nouă țări EIT RIS au acum o mai bună înțelegere asupra nivelului lor de maturitate in ceea ce priveste digitalizarea și au avut șansa de a identifica care este cel mai important pas următor in călătoria lor de digitalizare, prin consultanță ad-hoc din partea experților.

Un alt moment semnificativ a vizat primăvara anului 2020, când, în timpul primului val al pandemiei COVID-19, echipa de cercetare de la Institutul Ceh de Informatică, Robotică și Cibernetică de la Universitatea Tehnică Cehă din Praga (CIIRC CTU) a dezvoltat și certificat semi-masca de protecție RP95 imprimată 3D, care oferă cel mai înalt grad de protecție. În colaborare cu compania start-up TRIX Connections și printr-o contribuție financiară oferita în cadrul activității EIT Manufacturing RIS - DigTrafoRIS, masca a fost îmbunătățită cu o aplicație pentru mobil cu functie de scanare a feței, care permite o selecție personalizată a sigiliilor, pentru a asigura o potrivire perfectă.

„EIT Manufacturing RIS este un instrument valoros care susține ecosistemul de producție local pentru a-și spori capacitățile de inovare și pentru a stimula transferul de tehnologie”, spune dl. Petr Samanek, reprezentantul EIT Manufacturing Hub din Republica Cehă.