În noul său rol, Călin Țiplea va coordona operațiunile 5 to go, cu responsabilitate directă în ceea ce privește managementul echipei de dezvoltare a rețelei și coordonarea echipei de import și distribuție din cadrul grupului. În calitate de partener strategic, el a fost alături de 5 to go încă de la deschiderea primelor cafenele, în 2015.

Ritmul de dezvoltare 5 to go a fost unul accelerat în ultimii ani, ajungând la 250 de locații deschise la nivel național, ceea ce reprezintă o cotă de 39.9% în 2020 în ceea ce privește numărul de unități din totalul lanțurilor de cafenele.

Obiectivele grupului sunt de a depăși 300 de locații în 2021, cu accent pe dezvoltare masivă la nivel regional și consolidare în capitală, și de a ajunge la un total de 1,000 de cafenele în România, în următorii 5 ani. Dovadă a succesului 5 to go stă și faptul că ocupă locul 12 în topul celor mai importanți jucători din industria cafelei în Europa, în 2020.

Brandul se bucură de aprecierea consumatorilor și a specialiștilor, având peste 40 de premii câștigate. Recunoașterea internațională a 5 to go a început încă de acum 2 ani, prin câștigarea argintului în cadrul galei The European Coffee Award la categoria Best Coffee Chain din Europa Centrală și de Est, în competiție directă cu mari lanțuri internaționale cu tradiție. Totodată, la finalul anului 2020 a primit Premiul Special al Juriului IREF pentru ”European Concept Award”. În total, aproape 40 de premii naționale și internaționale se află în palmaresul 5 to go și stau dovadă a implicării, pasiunii și efortului susținut al întregii echipe.

„Succesul 5 to go este posibil datorită oamenilor din comunitatea 5 to go, de la echipă și parteneri, până la consumatorii care ne aleg produsele. Călin este acel om care a rezonat cu povestea 5 to go încă de la început, când aveam doar două cafenele deschise și un vis de a deveni cel mai mare lanț de cafenele din România. Faptul că el se alătură echipei în această funcție este o continuare firească a colaborării noastre. Experiența lui de necontestat în domeniu este extrem de valoroasă și completează expertiza echipei pentru susținerea obiectivelor provocatoare pe care le-am setat: un bilanț de 500 unități naționale 5 to go și prezența pe trei piețe internaționale până la finalul anului 2022. Sosirea lui Călin în această poziție aduce și dezvoltarea echipei actuale de business development, pentru care ne propunem să angajăm încă 20 de persoane, necesare pentru a susține ritmul de dezvoltare”, a declarat Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

„5 to go este un exemplu de succes pentru industria HoReCa, un semnal de optimism pentru această piață atât de competitivă și reglementată. Am apreciat întotdeauna valorile care stau la baza acestui brand și am rezonat încă de la lansare cu viziunea lui Radu și Lucian. Am făcut echipă cu ei încă de la început, iar acum mă bucur să contribui și din acest rol la dezvoltarea afacerii care a devenit astăzi cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România. Sunt bucuros și încrezător că vom bifa toate obiectivele setate”, a completat Călin Țiplea, Chief Operating Officer 5 to go și Executive Manager B&B, importatorul unic al brandului de cafea Bristot.

Experiența lui Călin în lumea cafelei a început la Julius Meinl, unde a petrecut aproape 8 ani și a câștigat experiență directă de vânzări, iar apoi a continuat la B&B, unic importator la cafelei Bristot, în poziții strategice de Director Național de Vânzări pentru 4 ani și ulterior Director General începând cu februarie 2019. În relația cu 5 to go, B&B este încă din 2015 partener strategic, fiind furnizorul pentru întreaga gamă de produse pe bază de cafea și nu numai, precum și pentru oferirea de sprijin tehnic sau training.

Lucian Bădilă, co-fondator 5 to go alături de Radu Savopol, va continua să gestioneze componenta de franciză și activitatea de marketing.