“Într-un an cu un context macroeconomic mai puțin previzibil, am dorit să testăm încrederea românilor în serviciile IT dezvoltate în țara noastră, de echipe de români. Rezultatele ne arată nu doar că există încredere, dar și că serviciile dezvoltate local sunt folosite permanent. Spre exemplu, aplicațiile românești de smartphone sunt accesate zilnic de patru din 10 români, iar alți 30% le folosesc de 2-3 ori, în fiecare săptămână. Mai mult, 91% dintre aceștia consideră chiar că administrația publică ar fi mai eficientă, dacă ar folosi servicii IT românești”, declară Gabriel Zahan, CEO, We as Web.

51% dintre respondenți consideră că echipele românești dezvoltă foarte bine aplicații IT, aproape 40% spun că dezvoltările sunt bune, și mai puțin de 2% consideră că aplicațiile dezvoltate local sunt slabe și foarte slabe.

Peste 82% din respondenti cred că startup-urile românești din domeniul IT sunt eficiente și foarte eficiente, în timp ce mai puțin de 3% dintre aceștia le consideră slab eficiente sau ineficiente.

Eșantionul studiat reproduce din punct de vedere al principalelor caracteristici structura socio-demografică a populaţiei utilizatorilor de Internet din România, cu vârste de peste 18 ani, din mediul urban mare.

Sondajul a fost realizat în intervalul 10-17 noiembrie 2022. 51,1% dintre respondenți sunt bărbați, categoria preponderentă de vârstă este 35-45 de ani, cu 28,7%, iar 44% dintre cei ce au răspuns studiului au absolvit colegiul sau au finalizat studiile universitare.

În prezent, We As Web este prezentă în Cluj-Napoca, București, Craiova, Brașov, Iași, Timișoara și Chișinău. We as Web furnizează servicii către companii din România, Germania, Irlanda, Franta, Austria, Marea Britanie și SUA.