Lectură de 4 min

9 femei din ecosistem pe care să le urmărești

Abonează-te pe  
Probabil că ți-e plin Inboxul de promoții și mesaje de 8 martie. Și la fel de probabil, speră că te numeri printre cei pentru care Ziua Femeii înseamnă mai mult decât flori stânga-dreapta și cadouri frumoase. Înseamnă ocazia de a vorbi despre cum se poziționează femeile în anumite industrii, cât spațiu ocupă și care sunt cele care mișcă munții ca să facă loc echității de gen.
9 femei din ecosistem pe care să le urmărești

Acest text a fost publicat prima oară în newsletter

Fii la curent cu lucrurile scrise de noi în fiecare zi la ora 9.00 dimineața prin newsletter-ul start-up.ro

Abonează-te aici

Acest articol a fost publicat ca o scrisoare către cititorii newsletter-ului start-up.ro, în secțiunea Nota Redacției, în data de 8 martie 2023.

În ecosistemul european al startup-urilor, pentru 2022 vorbim de un 1% din totalul finanțărilor de la fondurile de investiții care au mers către echipele fondate de femei, versus 3% în 2021. Europa nu are niciun unicorn cu o echipă cu fondatori exclusiv femei.

Comparativ cu piața din SUA, Europa are cale lungă pentru a ajunge la cei 25,5% de finanțări VC către startup-uri cu fondatori femei din America.

Un raport recent ne arată că e nevoie de o jumătate de secol pentru a reduce decalajul salarial.

Astăzi însă vreau să lăsăm cifrele și rapoartele deoparte ca să aducem pe covorul roșu câteva dintre femeile care mișcă lucrurile în industrie, fie că vorbim de startup-uri internaționale cu statut de unicorn, de fonduri gigantice la care orice companie visează sau de planurile locale, de la programe de accelerare până la startup-uri de succes.

Mai jos avem o listă a câtorva dintre femeile pe care să le urmărești dacă vrei să investești, să creezi o soluție sau să îți faci curaj să găsești un slot în ecosistem.

1. Carmen Sebe - managing partner și CEO al Seedblink, platforma online de investiții care conectează investitorii cu startup-uri tehnologice. Recent, Seedblink a încheiat un parteneriat cu Goldring prin care startup-urile tech promițătoare și cu ambiții de expansiune internațională din portofoliu să primească un plus de vizibilitate în cadrul comunității de investitori Goldring.

Dacă aveți un startup și vreți să aflați îndeaproape cum puteți avea acces la un număr cât mai mare de potențial susținători, atunci Carmen este persoana potrivită pe care s-o urmăriți.

2. Ilinca Păun - fondator al Bravva Angels, prima comunitate de femei investitor; coach și profesor la The Entrepreneurship Academy, investitor și ambasador al femeilor în business.

Dacă aveți sau știți startup-uri cu actionariat majoritar feminin, Ilinca este persoana pe care s-o urmăriți pentru investițiile pe care alege să le facă, dar și pentru evenimentele dedicate comunității.

3. Mădălina Seghete - cofondator al unei companii unicorn din SUA, Branch, o aplicație din zona de finance, prin care oamenii au acces instant la împrumuturi. Compania este evaluată la 4 miliarde$.

Dacă vreți să aflați cum arată activitatea și planurile unei femei fondator care a reușit să dea un unicorn Americii, atunci Mădălina este antreprenorul către care trebuie să meargă follow-ul vostru.

4. Sonia-Denisa Fedorovici - head of legal și general partner la Roca X, un venture capital de 12 milioane de euro, finanțat integral privat, care investește în start-upuri disruptive din tehnologie aflate la început de drum în faza de Pre-Seed și Seed.

Dacă vreți să aflați din primele rânduri cum arată industria investițiilor din România, la ce evenimente să dați join și cum puteți beneficia și voi de sprijin pentur ideea voastră, prin mentorat și programe, Sonia e persoana potrivită pe care s-o urmăriți.

5. Diana Dumitrescu - fondator și CEO InnovX-BCR, unul dintre cele mai inovatoare programe de acclerare din Europa, cu focus pe startup-uri tech care dezvoltă soluții de educație antreprenorială, cărora le oferă acces la finanțare, fonduri de VC și colaborări cu firme dornice să inoveze.

InnovX-BCR are programe pentru investitori, dar și pentru startup-uri în diverse stadii de dezvoltare. Iar Diana este persoana de la care puteți vedea ce vă așteaptă în programele acceleratorului și dincolo de ele.

6. Evelina Necula - cofondator și CMO Kinderpedia, platforma completă pentru comunicare și management în educație, destinată grădinițelor și școlilor din toată lumea. Soluția este prezentă în 25 de țări și ajută mai mult de 25,000 de profesori să se conecteze cu clasele lor, cu familiile să urmărească progresul școlar și să simplifice activitatea administrativă.

Dacă sunteți interesați de zona de educație antreprenorială, dar și dacă vreți să vedeți o soluție românească în drumul spre succes, ca un produs gândit global, atunci stați cu ochii pe Evelina și Kinderpedia.

7. Luciana Lixandru - partener la Sequoia Capital, Luciana fiind primul partener în Europa al fondului de investiții.

Dacă vreți să vedeți care sunt companiile din Europa cu povești excelente, cu fondatori remarcabili și acele idei ajung pe mâna fondului care are 48 de ani experiență și care a lucrat cu fondatori precum Steve Jobs și Larry Page, atunci Luciana este persoana pe care trebuie s-o urmăriți.

8. Simona Lăpușan - COO și cofondator Zitec, lider pe piața de IT și digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, și Board Member Bravva Angels.

Dacă vreți să urmăriți îndeaproape cum crește liderul IT pe piața locală, ce produse dezvoltă, ce oportunități deschide, atunci Simona este persoana potrivită.

9. Cristina Țoncu - cofondator și managing partner Techcelerator, programul românesc de pre-accelerare pentru startup-uri de tehnologie; advisor la ROTSA (Romanian Tech Startups Association).

Dacă vreți să vedeți ce programe și evenimente creează sub egida sa Techcelerator, dacă vreți să fiți parte din comunitatea unei asociații care a luat sub aripa sa startup-urile românești, atunci Cristina e persoana potrivită.

Asta e lista mea, dar mi-ar plăcea să știu pe cine să mai adăugăm. Ce femeie care mută munți, fonduri și construiește spațiul în care ideile să crească îmi recomanzi?

Îmi poți spune răspunsul tău la [email protected].

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: