Cu un ecran de 15 inch, Swift 5 cântărește mai puțin de 1 kg, fiind ideal pentru persoanele active, aflate mereu în mișcare. Swift 5 este echipat cu Windows 10, cele mai noi procesoare Intel Core și ar trebui să ofere performanțe bune și o autonomie mare, pentru o zi întreagă de folosire.

Ecranul touch Full HD IPS al noului Swift 5 are margini înguste, de doar 5,87 mm, oferind un raport screen-to-body de 87.6% pentru a maximiza experiența de vizionare. Swift 5 oferă tehnologia Acer Color Intelligence care ajustează în mod dinamic gamma și saturația în timp real, optimizând culoarea ecranului și luminozitatea acestuia, fără întreruperi sau suprasaturație, în timp ce tehnologia Acer BluelightShield permite ajustarea emisiei luminii albastre a ecranului pe perioade lungi de utilizare.

Modelul Swift 5 este construit din materiale premium - aliaje de magneziu și litiu ultra-ușoare pentru carcasa superioară și cea inferioară și aliaje de magneziu și aluminiu pentru o rezistență suplimentară pe zona de odihnă a mâinilor. Datorită tastaturii LED cu iluminare, utilizatorii pot lucra eficient pe tot parcursul zilei și chiar și pe timp de noapte.

Acer Swift 5 este echipat cu tehnologia Intel Wireless-AC 9560 care oferă performanțe Gigabit wireless 2x2 802.11ac, îmbunătățește experiența de streaming, partajare, conferințe și jocuri.

Până la 1TB spațiu de stocare pe SSD și până la 16GB memorie DDR4 mențin sistemul rapid și receptiv, în timp ce conectivitatea este asigurată printr-un port USB 3.1 Type-Gen 2 (transfer de date de 10 Gbit/s), două porturi USB 3.1 Type-A (unul cu funcționalitate de încărcare când laptopul este oprit), un port HDMI și un cititor de carduri SD. Swift 5 suportă Windows Hello prin intermediul unui cititor de amprentă, permițând utilizatorilor să se conecteze la conturile lor mai rapid și mai sigur.