Google a venit cu noi actualizări la versiunile G Suite, pentru profesioniști, și alte aplicații pentru productivitate. Actualizările sunt cu atât mai importante în contextul problemei legată de date și securitate, în urma cazului Cambridge Analytica și Facebook. Acestea au scopul de a ajuta „cele peste 4 milioane de afaceri care plătesc serviciul G Suite pentru a lucra mai inteligent, mai sigur și mai eficient”, scrie CNET.

Datorită faptului că Google folosește inteligența artificială pentru scanarea email-ului, noile funcții îți pot atrage atenția la mesajele importante pe care le-ai pierdut sau poți seta apariția notificărilor pop-up numai pentru e-mailurile cu prioritate maximă.

Iată câteva dintre schimbările majore pe care le va adopta Gmail în următoarele săptămâni:

Măsuri de securitate și confidențialitate

Ceea ce fac setările de confidențialitate este să îți ofere mai mult control asupra informațiilor după ce părăsesc inbox-ul. Astfel, e-mailul poate fi trimis cu o dată de expirare și există mai multe opțiuni pentru revocarea mesajelor după ce acestea sunt trimise. O formă de autentificare în doi pași poate fi necesară pentru anumite e-mailuri individuale, despre care Google spune că „va proteja datele chiar dacă contul de e-mail al destinatarului a fost deturnat”.

Mesajele pot fi protejate prin mecanismul independent de raportare (IRM). Asta înseamnă că un e-mail poate fi etichetat pentru a nu permite ca acesta să fie redirecționat, descărcat sau chiar tipărit. În cele din urmă, Google afirmă că avertismentele de securitate cu privire la email-uri cu potențial de risc vor fi mai mari, mai îndrăznețe și mai simple.

Simplificarea procedurilor

Versiunea actualizată de Gmail vine cu noi unelte care să simplifice procesul de gestionare a mesajelor, inclusiv trimiterea de email-uri. Acum, utilizatorii vor putea să arhiveze un mesaj sau să stabilească o alarmă pentru acesta. De asemenea, fișierele atașate vor putea vizualizate fără a deschide un șir lung de mesaje dintr-un email.

Vor avea loc schimbări și la partea de design și aranjare a aplicațiilor. Unealta de Sarcini (Tasks) este îmbunătățită atât pe Android, cât și pe iOS, iar acum vei putea să aduci un email în fereastra de Tasks și să creezi automat o listă de sarcini.

AI pentru e-mail

Pe motiv că a crescut rata de utilizare a răspunsurilor inteligente (Smart Replies) pe telefon, Google a decis să aducă tehnologia și pe versiunea web a aplicației Gmail.

Cu noua funcționalitate Nudging, aplicația îți va reaminti să citești și să răspunzi la e-mailurile pe care AI le consideră importante. În plus, vei putea să „amâni” unele mesaje pentru o perioadă prestabilită. Pentru a te ajuta să îți faci ordine în aplicație, Gmail îți va recomanda să te dezabonezi de la anumite email-uri, în funcție de periodicitatea acestora și cât de des le citești.

În ceea ce privește Google Docs, pe lângă posibilitatea de a edita fișierele online, opțiune disponibilă în prezent, Google adaugă și mai multă flexibilitate offline, așa că vei putea citi, scrie și răspunde la email în modul offline. În plus, memoria cache îți dă posibilitatea să faci căutări în email-uri cu o vechime de până la 90 de zile.

Nu toate aceste funcționalități vor fi disponibile din prima zi, dar cei care vor să profite de ele își pot activa actualizările din opțiunea de Settings, la ”Try the new Gmail”.