Agrobazar App dorește să revoluționeze domeniul agribusinessului prin tehnologizarea procesului de vânzare – cumpărare dintre clienți și companiile partenere. Scopul aplicației este de a simplifica și de a optimiza modul prin care fermierii obțin consultanță, achiziționează produsele necesare și soluționează orice problemă întâmpinată în cadrul fiecărui proiect.

Agrobazar App este un instrument prin care clienții primesc consultanță gratuită, în vederea achiziționării produselor dorite, de la specialiști în agricultură.

Aplicația pote fi descărcată din magazinul de aplicații al Apple. Utilizatorii telefoanelor cu Android pot descărca Agrobazar App de aici.

Chromosome Dynamics planifică monetizarea aplicației Agrobazar ”as a service” în Ungaria, Austria, Germania, Polonia și Italia.

Printre serviciile pe care le oferă aplicația se numără identificarea bolilor și a dăunătorilor din orice cultură, generarea unor scheme complexe de tratament, sisteme de prevenție și monitorizare a serelor și solariilor.

Un interviu video și un material pe larg despre planurile fondatorului Chromosome Dynamics și viziunea sa despre cum tehnologia poate ajuta domeniul agricol găsiți aici.

Așa cum anunța la finalul lunii iunie fondatorul Chromosome Dynamics, Ionel Mugurel Gabriel, înainte de lansarea oficială pe piață, Agrobazar App avea peste 10.000 de utilizatori și peste 300 de consultanți independenți înscriși pentru a oferi consultanță de specialitate viitorilor utilizatori ai aplicației.

Pentru 2023, sunt programate dezvoltarea de soluții hardware intercontectate cu aplicația Agrobazar, cu scopul identificării exacte a problemelor cu care se confruntă fermierii, respectiv cu oferirea de soluții real-time, cum ar fi de exemplu planuri complexe de tratament al plantelor, direct în aplicație.

Totodată, în vederea listării pe BVB și a pregătirii unui plasament privat, Chromosome Dynamics s-a transformat în societate pe acțiuni.

Cu afaceri de peste 700.000 euro după primul an de activitate, Chromosome Dynamics (CHRD) dezvoltă soluții integrate, orientate către nevoile fermierilor și agricultorilor în vederea tehnologizării 4.0 pentru agribusiness. CHRD este o companie cu capital integral românesc creată în 2020 de Ionel Mugurel Gabriel, care a anunțat în primăvara lui 2021 că intenționează să se listeze pe Bursa de Valori București.

Mai multe informații despre avantajele listării pe bursă și investiției în companii listate aflați din materialele video și scrise din proiectul Totul despre bursă.