Acest articol a apărut inițial ca Nota Redacției în newsletter-ul start-up.ro din data de 6 iulie. Abonează-te și tu pentru a primi zilnic cele mai noi știri, cele mai bune sfaturi!

Legea "51%", care stabilea că supermarketurile sunt obligate să aibă cel puțin 51% produse românești pe rafturi, a dispărut anul trecut, ca urmare a unui avertisemnt din partea UE. Fermierii locali produc mult și bine dar, fără susținere din partea statului și fără posibilitatea de a negocia ca de la egal la egal cu marile lanțuri străine, produc degeaba.

Okay, poate că soluția cu legea "51%" nu e tocmai potrivită în contextul unei așa-zise piețe liber. Dar sunt lucruri care pot fi făcute pentru a-i sprijini pe producătorii locali.

Una dintre cele la care m-am gândit se poate transforma într-un business de succes pentru tine. Hai să o luăm pe pași.

Problemele pe care trebuie să le rezolvăm sunt următoarele: fermierii ajung să-și arunce produsele pentru că nu are cine să le cumpere; consumatorii le-ar cumpăra ei, dar nu au cum să ajungă la producători; marii retaileri se orientează mereu după cel mai mic preț și preferă să importe produse crescute forțat; piețele sunt puține și experiența de cumpărare nu este cea mai plăcută.

Soluția? Franciza Piața. Sau AHprozar, sau Legumărie, dacă vrei un nume mai hipstăresc. Ideea e simplă: un lanț de micropiețe gândite ca niște magazine de proximitate realizate în regim de franciză. Cu plata prin card bancar, cu măsuri de igienă draconice, cu branding atrăgător și atmosferă primitoare. Și, cel mai important, doar cu produse românești.

Dacă dispui de un capital suficient încât să pornești o astfel de franciză, poți negocia cu producătorii locali de la începutul anului și le poți lua toată marfa dintr-o lovitură. Francizații ar avea obligația să-și umple rafturile cu produse luate doar de la producătorii agreați de tine, bineînțeles, dar vor ieși câștigați oricum. Asta pentru că vei putea stabili prețuri premium - mai mari decât cele din piețele tradiționale, chiar mai mari decât cele din magazinele de proximitate. Asta pentru că sunt din ce în ce mai mulți români care au o situație materială bună și care sunt dispuși să plătească mai mult doar ca să simtă gustul roșiilor de altă dată.

Și iarna ce faci? Zacuscă și compot. Nu faci tu, evident, dar poți negocia cu un producător local și să-ți faci propria linie de gemuri, murături, zacuscă, compot și alte preparate tradiționale pe care generațiile noi le îndrăgesc, dar nu au timp, cunoștințe și motivație să și le prepare. În fiecare AHprozar sau Legumărie poți face colțuri pentru mici producători de mezeluri și lactate, și îi poți ajuta și pe ei să ajungă la un public neexplorat.

"Dacă ideea e așa de bună, de ce nu o faci tu? Sau de ce nu au făcut-o alții?" - pentru că nu dispun de capital suficient. Lângă blocul în care stau s-a deschis un mic aprozar care oferă și plata cu cardul. Lângă el e un Profi și un Mega Image. Aprozarul e mereu plin, deci cererea există, chiar dacă e concurență multă în zonă. Poate comerciantul se va extinde în viitor, dar există mult loc pe piața asta și multă nevoie de concurență cinstită - atât pentru fermieri cât și pentru consumatori. Hai să facem să fie bine.