Druid a semnat un parteneriat cu Microelectronic Australia, companie care de peste 45 de ani oferă soluţii software şi servicii către segmentul bancar, retail şi guvernamental din Australia, Noua Zeelandă şi Pacificul de Sud.

În UK, Enterprise RPA, unul dintre principalii furnizori de automatizări complexe şi soluţii bazate pe inteligenţă artificială către clienţi din Europa, dar şi Tquila Automation, vor livra soluţiile Druid integrate cu procese automatizate prin roboţi UiPath.

În Emiratele Arabe Unite, Kognetic va adopta tehnologia Druid integrată în proiectele de automatizare destinate proceselor specifice din Utilităţi, Retail, Asigurări şi Resurse Umane, în timp ce pe piaţa din US, Confiance Group va colabora cu Druid în adăugarea de abilităţi conversaţionale în proiectele proprii de automatizare.

“Suntem încă la început, şi deja numărul ridicat de demonstraţii a capabilităţii platformei DRUID arată interesul general asupra tehnologiei pe care o construim, dar şi forţa unui partener global de talia UiPath” a spus Liviu Drăgan, CEO Druid.

”Odată cu lansarea operaţiunilor în Statele Unite, în următoarele luni, mă aştept să consolidăm rapid structura internă şi să accelerăm expansiunea internaţională prin atragerea de noi runde de finanţare.”

Druid este o companie de tehnologie conversaţională AI care dezvoltă asistenţi virtuali inteligenţi pentru organizaţii de tip Enterprise.

Datorită şabloanelor conversaţionale preconfigurate şi a tehnologiei proprietare NLU, Druid permite oricărei companii să proiecteze şi lanseze extrem de rapid asistenţi virtuali inteligenţi antrenaţi în conversaţii specifice pe roluri, procese, industrii.

Prin integrarea cu roboţi UiPath, Druid permite automatizarea unor procese complexe în care sistemele informatice schimbă informaţii cu utilizatori umani.