Oportunitatea a fost lansată pe SeedBlink săptămâna aceasta, tichetele de investiție începând de la 2.500 sau chiar 1.000 de euro pentru cei cu abonament Club.

Compania va utiliza finanțarea pentru extindere globală și dezvoltarea produsului în contextul în care organizațiile continuă să își modernizeze sistemele de control al accesului.

Alcatraz Ai a anunțat săptămâna aceasta că a obținut o finanțare Serie A în valoare de 25 de milioane de dolari. Suma vizată pe SeedBlink face parte din această finanțare Serie A.

Runda a fost condusă de Almaz Capital, un fond de capital de risc cu sediul în Silicon Valley și cu birouri în Berlin. Almaz Capital se concentrează pe companii deep-tech inovatoare din domeniul software B2B. Runda a inclus BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), Endeavour Catalyst, Silverline Capital și Golden Seeds, împreună cu participarea investitorilor deja existenți: JCI Ventures (ramura de corporate venture a Johnson Controls), Ray Stata, și LDV Partners.

Alcatraz AI, o companie fondată în 2016, are ca obiectiv să transforme modul de acces în siguranță în diferite spații atât pentru utilizatori cât și pentru echipele de securitate.

Rock - produsul emblemă al Alcatraz AI - este implementat la unele dintre cele mai de succes companii din lume, inclusiv 25 de organizații din Top Fortune 500. Din 2020, compania a înregistrat o creștere semnificativă în SUA și la nivel global. Peste un milion de angajați din mai mult de zece țări implementează soluții Alcatraz.

Cei care lucrează în domeniul securității accesului în spații diverse - o piață de 70 de miliarde de dolari - caută soluții mai moderne și mai sigure de acces în locurile în care oamenii lucrează, trăiesc, studiază și se joacă. Cel mai utilizat mod de a intra astăzi în spații securizate este un card care poate fi pierdut, replicat sau furat. Din cauza dificultăților de implementare, tehnologiile alternative precum sistemele biometrice mobile nu au avut mare succes.

”Securitatea este un principiu de bază și suntem hotărâți să fim lideri într-o eră nouă în ceea ce privește controlului accesului, prin valorificarea puterii unice a feței umane. Ne dorim ca astfel accesarea spațiilor să fie la fel de sigură, rapidă și ușoară precum deblocarea telefonului. Suntem încântați să intrăm într-o nouă fază a dezvoltării companiei noastre alături de investitori cu experiență puternică în dezvoltarea globală a companiilor care oferă tehnologie pentru generațiile următoare”, a declarat Vince Gaydarzhiev, fondator și președinte Alcatraz AI.

”Vince - fondatorul Alcatraz- este un vizionar adevărat și, împreună cu echipa sa, a reușit să lanseze și să dezvolte o companie care va redefini securitatea fizică pentru toată lumea. Cele mai inovatoare companii de tehnologie din lume au implementat soluția Alcatraz AI în clădiri, ceea ce vorbește de la sine. Runda lansată pe SeedBlink este singura oportunitate pentru investitorii privați de a participa la finanțarea Seria A a acestui startup bulgar remarcabil, în aceleași condiții alături de investitori instituționali”, a declarat Laurențiu Ghenciu, Chief Business Officer SeedBlink.