Alegerile locale 2016 s-au încheiat, iar rezultatele au dus la multe reacții. Țara a fost acaparată de primari PSD sau PNL, dar se formează și poluri independente. De exemplu, în București, Uniunea Salvați Bucureștiul al lui Nicușor Dan are un procent important în Consiliu. Deschidem o serie de articole despre ce așteaptă investitori, antreprenori sau alți reprezentanți din ecosistemul de startup-uri de la administrația locală.

Adrian Fako a fondat Accelerole și dezvoltă startup-ul pentru piața internațională și nu numai. Accelerole, după cum am scris în acest articol, are câțiva clienți deja și urmărește extinderea. L-am prins pe Adrian Fako în avion, în drumul său spre Austin, Texas și ne-a împărtășit opinia lui privind alegerile de duminică, dar și așteptările unui fondator de startup privind administrația locală.

"Speram la alt rezultat. Cifrele nu ne mint, asta pot face doar oamenii. Lucrurile se mișcă în direcția bună, însă deja vorbim de oameni care ar putea să fie mai competenți decât cei care au fost acum aleși abia în 2020. De aici, din Statele Unite, lucrurile se văd altfel și, din păcate, cei cu care am discutat aici ar prefera să înființăm entitatea legală în Marea Britanie sau Statele Unite. Știi cum se zice, din considerente de securitate fiscală, poate și politice. Să nu ne amăgim că ce se vede din afară e mai frumos decât ceea ce știm noi din interior. Părerea este suficient de rea despre mediul de startup-uri", a spus Adrian Fako.

Vreau ca primăria să-și micșoreze dimensiunea și costurile. Să nu se implice. Cu cât startup-urile sunt mai inovatoare, cu atât primăria/statul se implică mai puțin și lasă piața liberă să-și urmeze cursul

Rezultatele alegerilor locale au fost centralizate în proporție de 90% și le puteți găsi aici. 

Așteptările unui startup de la administrația locală

Primăria are un rol esențial în dezvoltarea unui municipiu, mai ales în zona economică. Dincolo de măsurile pe care le poate lua statul, o primărie e esențială pentru comunitățile mici. Adrian Fako așteaptă o reducere a dimensiunii administrației.

"Vreau ca primăria să-și micșoreze dimensiunea și costurile. Să nu se implice. Cu cât startup-urile sunt mai inovatoare, cu atât primăria/statul se implică mai puțin și lasă piața liberă să-și urmeze cursul. Ar trebui să nu se mai dea legi care să ajute huburile, pentru că, de fapt, ajută doar hub-urile cumetrilor, nu entitățile care sunt un adevărat hub. Dar, stai, acestea nu există legal, pentru că în România ori este foarte complicat de înființat un incubator de afaceri, ori ești SRL, ori ești Asociație. Nu există altceva la mijloc, adaptat anului în care trăim", spune Fako.

"Investitorii locali vor prefera să investească într-un startup înființat acolo unde-i este piața și legislația stabilă. Stabilă, nu fiscal favorabilă. Acolo unde nu s-a schimbat constituția de peste 30, poate chiar 50 de ani", a mai explicat fondatorul Accelerole.

De aici, din Statele Unite, lucrurile se văd altfel și, din păcate, cei cu care am discutat aici ar prefera să înființăm entitatea legală în Marea Britanie sau Statele Unite

De asemenea, el crede că în București clasa de mijloc, cea care consumă inovații, nu este suficient de prezentă. "Sunt câteva focare care arată și funcționează astfel, în rest... În rest, pentru noi opțiunea e clară, vom face tot ce putem ca să lucrăm cu clienții de aici și să avem un centru de business local", a încheiat Fako.