AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) este o organizație non-profit înființată în 2015 care are ca misiune construirea unei societăți mai incluzive. La AMAIS se oferă oportunități persoanelor pentru a se integra cât mai bine social, iar printre inițiativele lor e și una prin care se oferă cursuri gratuite de programare persoanelor nevăzătoare, pentru ca aceștia să-și poată urma pasiunea și talentele.

Alex Cucu este programator la origine și cel care a înființat aceste cursuri. Este unul dintre cei șase programatori nevăzători din România. 3 dintre ei sunt traineri la cursurile de programare ale AMAIS, iar unii dintre cei care au trecut prin aceste cursuri au ajuns la Facultatea de Informatică, au făcut internship-uri în multinaționale sau au ajuns în Norvegia cu o bursă Google.

Te poți înscrie la cursurile de programare pentru nevăzători de la AMAIS aici.

Dificultățile lui Alex

Alex spune că a avut dificultăți când era mic să găsească o variantă prin care să folosească un calcualtor. Toți oamenii din jurul lui foloseau calculatorul la 10-11 ani, dar el nu știa că există o variantă potrivită.

„Am aflat la un moment dat pe la sfârșitul gimnaziului, iar după ce am aflat am dat de niște cursuri de HTML pe laptopul fratelui meu. De atunci am prins microbul, am avansat. În timpul liceului am avut tentative de a face câteva jocuri, m-am jucat cu instrumente legate de programare, dar și de utilizarea calculatorului, iar apoi mi-am dat seama că e domeniul în care vreau să merg”, spune Alex Cucu.

Ulterior a mers la Facultatea de Matematică-Informatică de la Universitatea București și totul a fost făcut cu ajutorul unui cititor de ecran, adică un program care citește ceea ce este pe ecran, pentru ca persoanele nevăzătoare să poată folosi toate programele disponibile.

Alex își amintește că-n facultate singura diferență față de colegii săi era că venea cu laptopul personal în laboratoare, nu le folosea pe cele puse la dispoziție de facultate.

„Aceasta a fost singura concesie de care am avut nevoie de la profesorii mei și poate uneori să mă ajute să-mi configurez tool-urile pe care ei le aveau deja configurate pe calculatoarele din laboratoare”, spune Alex Cucu.

De altfel, vorbind despre sistemul de educație din România, el menționează că experiența lui a fost una bună. Chiar dacă facultatea nu oferea instrumente directe pentru accesibiilitate, iar pentru mulți profesori a fost chiar primul student cu deficiențe de vedere, aceștia erau dispuși să învețe împreună cu Alex.

„Nu existau instrumente, dar exista deschidere și asta e important. Încurajez pe oamenii din toate zonele, profesori, elevi, cursanți, angajatori să dialogheze. Încercarea de a găsi soluții poate reprezenta succesul și poate consultarea unor specialiști sau a unor oameni care fac lucrurile acelea”, spune Alex Cucu.

Oportunități oferite de către AMAIS

AMAIS militează pentru incluziune prin spațiu și tehnologie. Fie că vorbim despre regândirea spațiilor fizice pentru a fi mai adaptate persoanelor nevăzătoare, fie prin cursuri de digitalizare și tehnologie.

„Oamenii învață să fie independenți la atelierele noastre, învață să folosească calculatorul, să perceapă spațial diverse lucruri, dar să dezvolte și abilități de viață independentă, poate uneori banale, cum ar fi activitățile din casă, bazele gătitului sau să-ți împachetezi diverse lucruri”, explică Alexandru Cucu.

Te poți înscrie la cursurile de programare pentru nevăzători de la AMAIS aici.

„Oferim servicii companiilor pentru a deveni mai incluzive. Pe partea de tehnologie avem două ramuri mari. Avem o platformă dezvoltată de noi, numită SeeYou.ro, prin care persoanele nevăzătoare pot lansa o invitație către un voluntar cu care să meargă în diverse locuri unde au nevoie, de la instituții publice, până la concerte, la alergat și chiar a fost cineva care s-a dus să-și facă vaccinul cu un voluntar”, mai explică acesta.

El spune că în rândul persoanelor nevăzătoare, digitalizare nu este un subiect foarte discutat. Acum 30 de ani o persoană nevăzătoare avea acces greu la informație. Era dependentă de cineva pentru a fi citit un articol sau se baza pe articole în Braille, care nu erau disponibile pentru toată lumea, pentru că transpunerea este greoaie.

„Azi folosim un telefon sau un laptop și intrăm pe aceleași website-uri, diferența e de timp de citire. Dacă știm structura website-ului și dacă website-ul e cât de cât prietenos cu cititorul de ecran. Cititorul de ecran e un software care transpune audio ce apare pe ecran pentru persoanele nevăzătoare”, explică Alex Cucu.

De asemenea, astăzi toate sistemele de operare majore vin cu cititoare de ecrane integrate. Așa că presiunea a fost constantă pentru îmbunătățirea soluțiilor pentru persoanele nevăzătoare. Și pe măsură ce presiunea a fost mai mare și inițiativele au apărut.

„La AMAIS am început și acest curs de programare, pentru că împreună cu doi prieteni, Radu Vasile și Ștefan Moisei, dezbăteam faptul că vrem să începem să punem umărul. Am rezolvat problema pentru noi, pentru noi pare o normalitate. Am investit niște nopți și niște zile, iar lucrurile au ajuns să se întâmple. Așa a luat naștere acest curs de programare”, spune Alex Cucu.

Dorința oamenilor din toată țara le-a arătat că există o nevoie. L-au făcut online, pentru a fi cât mai incluziv pentru cei din toată țara, iar cei care au terminat cursurile au mers pe mai departe spre o carieră în programare sau spre a studia la facultate.

„Avem un fost cursant care a mers la un internship la o multinațională și acum lucrează full time, iar o cursantă s-a înscris la master. Ea își pierduse vederea în timpul unei facultăți inginerești și apoi și-a dat seama că are abilități bune de matematică, dar nu știa cum se poate integra programarea cu faptul că ea e nevăzătoare și mai ales ce ar putea să învețe din această zonă a programării”, explică programatorul care coordonează cursurile de la AMAIS.

96.000 de nevăzători în România. Doar 6 programatori

Alegerea carierei nu ar trebui să fie influențată de dizabilități. Iar programarea poate fi un drum spre o carieră de succes, unde mintea oamenilor să fie folosită fără nicio limită.

Alex spune că în momentul de față sunt atât de puțini programatori nevăzători pentru că nu există o formare potrivită. Și nu numai când vine vorba de programare, ci de simpla digitalizare și folosirea calculatorului.

În multe state din lume serviciile de incluziune digitală sunt subvenționate de către stat, pentru că până de curând accesul la un cititor de ecran potrivit putea să coste și 1.000 de dolari. Dar astăzi există cititoare de ecran profesionale open source.

„Pe această componentă de tehnologie nu există facilități oferite de statul român pentru persoanele nevăzătoare. A existat doar un proiect european pentru persoanele neangajate și cu condiții specifice prin care puteau să obțină un dispozitiv. Dar în rest nu există nicio modalitate de decont pentru echipamente asistive, nici software, nici hardware”, spune Alex Cucu despre ce oferă statul român.

Din acest motiv apar și limitări în integrare. Legat de programare, acest domeniu poate fi unul prin care persoanele nevăzătoare să aibă venituri bune, dar nu numai.

„Nu neapărat e o limitare de venituri pe care pot oamenii să le aibă, ci de a face ce-ți place. Avem abilități diverse și dorințe diverse. Dacă majoritatea persoanelor nevăzătoare fac doar masaj, e clar că nu toți sunt pasionați de masaj. Unii cu siguranță că sunt”, crede Alexandru Cucu.

În momentul de față cursurile de la AMAIS sunt deschise pentru înscrieri și durează aproximativ un an, în funcție de fiecare. Se începe de la un modul de începători și se merge spre avansați. La finalul cursului oricare participat care încheie ar trebui să poată să aibă un nivel care să permită cel puțin un internship la o companie.

Inițial oamenii sunt invitați la un workshop pentru a înțelege bazele programării și a cursului, pentru a vedea dacă sunt interesați. De altfel, pe parcurs mulți se retrag pentru că-și dau seama că nu e o carieră pe care ar dori să o urmeze.

Bariere din industrie și la angajare

Dincolo de barierele societății și de lipsa alternativelor oferite de către stat, persoanele cu deficiențe de vedere pot întâmpina dificultăți și la angajare. Cu toate acestea, într-un mod ironic, pandemia a ajutat la echilibrarea situației.

„Eu personal am avut mai multe momente înainte de pandemie care acum s-au eliminat pentru că puneau preț pe omul din față. Mergeam într-un spațiu nou și trebuia să merg însoțit. Și angajatorii se uitau inclusiv la persoana de lângă mine și aveau tendința de a discrimina implicit, fără să-și dorească neapărat. Și nu judecau pe caracterul tehnic”, își amintește Alex Cucu.

„Diferența am observat-o în perioada pandemică, atunci când interviurile au fost online și de mai multe ori nu spun că sunt persoană nevăzătoare pentru că vreau să decurgă interviul cât mai normal și să pot să mă evaluez în raport cu piața și ce se întâmplă în industrie, la fel ca toți ceilalți profesioniști”, mărturisește el.

Alex spune că firmele ar trebui să aibă un mindset deschis și să ia accesibilitatea în calcul. „Domeniul IT e deschis în general. Industria trebuie să se gândească inclusiv la beneficiile despre a înțelege anumiți useri. La actualul meu job lucrez pe partea de backend, dar dau și feedback pe partea de accesibilitate când vine vorba de UI”, spune el.

De asemenea, AMAIS poate ajuta companiile care vor să fie mai accesibile să-și amenajeze spațiile fizice, dar și experiența pentru ca persoanele cu deficiențe de vedere să se integreze mai ușor. Organizația ajută chiar în momentul acesta mai multe companii cu partea de amenajare arhitecturală pentru a oferi spații incluzive.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.