Chiar și în modul Sleep, Allbook Q ține conectate interfețele la Internet permanent, pentru a verifica email-ul și notificările, astfel încât informațiile să fie tot timpul actualizate. În plus, prin simpla ridicare a clapetei, dispozitivul iese din modul stand-by instantaneu.

Allbook Q este capabil de viteze Gigabit LTE pentru conexiuni mobile. Mai mult decât atât, Gigabit LTE promite viteze de descărcare de până la 1 Gbps - până la șapte ori mai rapid decât vitezele medii broadband. Modemul oferă conectivitate avansată, având suport 4CA (4 LTE band aggregation) pentru diferite standarde.

Device-ul vine echipat cu 4GB DDR4X de memorie RAM, 64GB (UFS 2.1) spațiu de stocare, două porturi USB, unul 3.1 Type-C și unul 3.0 Type.

Dispozitivul vine cu Windows 10 Home preinstalat.

Allbook Q aduce un nou nivel al mobilității în orice împrejurare, fiind extrem de ușor. Acesta cântărește doar 1.27 kg și are o grosime de 15.1 mm. Prevăzut cu o carcasă metalică, ce îi oferă rezistență și durabilitate, device-ul este simplu de utilizat și transportat.

Display-ul FHD IPS de 13.3 inci oferă o experiență de vizualizare wide-angle de 178°, acoperind 100% din spectrul de culoare RGB. Rama îngustă este pe cât de funcțională, pe atât de elegantă. Prin reducerea dimensiunii ramei, suprafața ecranului crește, fără ca acest lucru să influențeze mărimea carcasei. Astfel, designul furnizează un raport ecran-carcasă de 81,2% și o arie vizuală mai mare.

Modelul standard cu 4GB RAM/64GB UFS 2.1 este disponibil pentru comandă începând de azi, la prețul recomandat de 2499 lei. În funcție de nevoile fiecărui client, capacitatea memoriei poate fi extinsă printr-un card microSD de 64, 128, sau 256 GB.