Programul care oferă 50.000 de euro pentru idei de business din domeniul reciclării

ReUse Hub este un accelerator care caută soluții inedite, în stadiul de idee sau de prototip, din industria reciclării, pe care să le transforme în startup-uri de succes.

Știai că un român aruncă zilnic, în medie, 1 kg de bani la gunoi? Deșeurile pot fi transformate în oportunități de afaceri, așa că dacă ai o idee de business prin care să contribui la o mai bună reciclare în România, acest program este pentru tine.

Impact Hub Bucharest și PepsiCo lansează ReUse Hub, programul prin care pregătesc lumea pentru viitor.

Prima etapă presupune o competiție în care sunt invitați să se înscrie online toți cei care cred că ideea lor poate avea succes, urmând să fie selectate 12 potențiale soluții. Antreprenorii care le-au dezvoltat vor participa la un accelerator de 3 luni, unde vor susține apoi un pitch în fața unui juriu. În cele din urmă, iar câștigătorul va primi finanțare în valoare de 50.000 de euro și consiliere din partea organizatorilor pentru a ajunge la un MVP și la primii clienți.

Pe lângă finanțare, câștigătorul va beneficia de workshop-uri intensive pentru dezvoltarea strategiei de lansare și creștere, feedback trimestrial de la un Advisory Board, 6 luni de suport exclusiv, abonament Impact Hub Bucharest și acces la comunitatea de antreprenori și acces la mentori din industrie și tehnologie care să îți ofere know-how-ul de care are nevoie.

Premiul câștigătorului este “equity free”. Dacă decizi să atragi alți parteneri în cursul programului, inclusiv dintre investitori și experții participanți, organizatorii te pot ajuta să stabilești condițiile parteneriatului, dar deciziile finale îți aparțin.

Dacă vrei să afli mai multe despre program și despre cum poți aplica, participă la evenimentul de prezentare ReUse Hub, pe 30 mai, la Impact Hub Bucharest.



Citeste si