75% din tranzacțiile mobile din Europa Centrală și de Est sunt finalizate pe terminale cu Android

Criteo, lider internațional în marketing performance, a lansat studiul său trimestrial dedicat comerțului pe dispozitive mobile, studiu ce oferă o analiză cuprinzătoare a tendințelor și obiceiurilor de cumpărături online din T1 2016.

Acest raport evidențiază faptul că utilizatorii au din ce în ce mai multă nevoie de mobilitate, 38% din toate tranzacțiile globale desfășurându-se deja cu ajutorul unui dispozitiv mobil. Această proporție este prognozată să crească în perioada următoare, în condițiile în care, în țări precum Japonia și Marea Britanie, peste 50% dintre tranzacțiile online sunt finalizate deja de pe un dispozitiv mobil.

Pentru prima dată, studiul Criteo conține informații detaliate și despre țările din regiunea Europei Centrale și de Est, inclusiv România, oferind astfel o privire de ansamblu asupra uneia dintre piețele de e-commerce cu cea mai rapidă rată de creștere din Europa.

  • În țările din Europa Centrală și de Est, 18% din toate tranzacțiile de e-commerce se desfășoară pe dispozitive mobile, un procentaj situat mult sub media globală de 38%
  • 57% din aceste tranzacții mobile sunt realizate de pe smartphone-uri
  • 75% din toate tranzacțiile realizate pe smartphone-uri în Europa Centrală și de Est sunt finalizate pe dispozitive cu Android

„Ceea ce vedem tot mai des este că dispozitivele mobile sunt din ce în ce mai importante când vine vorba de cumpărături online, majoritatea consumatorilor cautând produse și cumpărând într-un proces ce poate utiliza mai multe dispozitive”, a menționat Alexander Gösswein, Managing Director Central Europe, Criteo.

În Europa de Est, 18% din toate cumpărăturile online se desfășoară pe dispozitive mobile, iar noi anticipăm un potențial semnificativ de creștere, în special dacă ne uităm la situația de la nivel internațional, unde aproape patru din zece tranzacții e-commerce au acum loc pe dispozitive mobile. Mai mult, creșterea importanței dispozitivelor mobile în e-commerce este evidentă și prin faptul că, acum, valoarea unui coș de cumpărături de pe un dispozitiv mobil reprezintă 85%  din valoarea unui coș de cumpărături de pe desktop”, a adăugat acesta.

 Utilizatorii de dispozitive mobile din Europa Centrală și de Est folosesc preponderent terminale cu Android și preferă să facă cumpărături de pe smartphone.

Din ce în ce mai des, smartphone-urile devin dispozitivele mobile preferate când vine vorba de cumpărăturile online, majoritatea tranzacțiilor mobile la nivel global finalizându-se pe un smartphone. În special în Europa Centrală și de Est, 57% din toate tranzacțiile electronice mobile sunt realizate de pe smartphone-uri și doar 43% de pe tablete. La nivel regional, dispozitivele cu Android sunt mai populare decât terminalele cu iOS –  75% din toate tranzacțiile mobile în Europa Centrală și de Est sunt finalizate pe dispozitive cu Android. În acest context, în care devine evident că o aplicație pentru iPhone nu va mai fi suficientă pentru a ajunge la mulți potențiali cumpărători, Criteo crede că piețele locale vor trebuie să se reorienteze către aplicații și soluții pentru Android.

Aplicațiile mobile generează mai multe vânzări la nivel global, în timp ce numărul utilizatorilor care folosesc mai multe dispozitive mobile pentru a finaliza o tranzacție crește.

Studiul Criteo mai arată că, la nivel global, aplicațiile sunt mai eficiente decât browserele mobile pentru încurajarea cumpărăturilor online, cu rate de conversie cu până la 20% mai bune, chiar și în comparație cu desktop-urile.

Mai mult, obiceiul de a face cumpărături de pe mai multe dispozitive - laptopuri, tablete sau smartphone-uri - a devenit foarte popular. Chiar și așa, aproximativ 46% din tranzacțiile efectuate de pe dispozitivele menționate se realizează tot de pe smartphone-uri, acest lucru confirmând încă o dată importanța dispozitivelor mobile.



Citeste si