A fost sau nu a fost blockchain la alegerile din Sierra Leone?

S-a vorbit foarte mult despre alegerile prezidențiale din Sierra Leone ca fiind primele alegeri în care s-a folosit tehnologia blockchain. În cele din urmă, însă, Comisia Electorală Națională vine cu dezmințiri și spune că lucrurile au stat altfel.

Pe data de 7 martie, în Sierra Leone au avut loc alegeri prezidențiale. În zilele care au urmat, presa a scris intens despre primele alegeri verificate cu blockchain ca mecanism antifraudă. Informațiile despre folosirea blockchain în alegeri au fost lansate de către o companie elvețiană, Agora. La scurt timp, Comisia Electorală Națională (CEN) din Sierra Leone publică o declarație oficială în care infirmă acest lucru.  

Președintele CEN Mohamed Conteh spune într-un mesaj pe Twitter că nu au folosit și nici nu vor folosi tehnologia blockchain „în nicio parte a procesului electoral”.

În ziua următoare, de pe contul instituției mai este publicat un mesaj în care se specifică modul în care s-au desfășurat alegerile și tehnologia folosită pentru înregistrarea și numărarea buletinelor de vot. Se precizează că, din punct de vedere al tehnologiei a fost folosită o bază de date realizată in-house (folosită chiar la alegerile din 2012), pe baza limbajului de programare C++ și a unui server MS SQL (serverul produs de Microsoft este un sistem de gestionare de baze de date relaționale). 

Toată confuzia a pornit de la un articol pe blogul Agora, în care se spunea că aceasta „asigură organizarea primelor alegeri în blockchain din lume, în Sierra Leone". Ceea ce a omis să menționeze compania este faptul că implicarea sa a fost mult mai mică, aproape nesemnificativă. Agora a avut acces la doar 250 de secții de votare în zona de vest a țării, ceea ce înseamnă 2% din totalul secțiilor deschise. Aceștia au numărat rezultatele în mod independent folosind tehnologia de tip blockchain, potrivit afirmațiilor, totuși, implicarea lor nu a avut niciun impact asupra procedurilor standard ale alegerilor. 

În cele din urmă, Agora a făcut o declarație în care vine cu precizări pe marginea acestui caz, dar de data aceasta se concentrează mai mult pe fapte și vorbește despre implicarea parțială pe care au avut-o în cadrul alegerilor. 

Se pare că acțiunile companiei elvețiene nu au fost decât o mișcare de PR, pentru a câștiga vizibilitate în presă, ceea ce este dezamăgitor, pentru că ar fi fost, într-adevăr, un eveniment istoric.

Foto: elevenews.com

 



Citeste si