Angajații sunt productivi 2 ore pe zi. Ce fac în restul timpului?

Angajații spun că sunt productivi la locul de muncă maximum două ore pe zi. Iată care sunt factorii care le afectează productivitatea și ce pot face angajatorii.

Un sfert dintre lucrători sunt productivi maximum 2 ore pe zi, potrivit ultimului studiu realizat de Fellowes. O treime dintre angajații din birouri recunosc că îndeplinesc până la patru sarcini pe zi, în același timp, cel puțin o dată pe săptămână se întâmplă ca angajații să nu respecte termenele limită. Chiar și așa, 2 din 5 afirmă că sunt mai productivi decât șefii lor.

Dintrei cei 1.250 de angajați englezi din birouri, 47% au spus că principala cauză a distragerii atenției sunt conversațiile cu colegii, urmată de email-uri (29%) și telefonul mobil (24%). În acest an, și utilizarea rețelelor sociale a urcat în acest clasament.

Ce pot face angajatorii

În primul rând, aproape două treimi dintre angajați consideră că le-ar fi benefică micșorarea săptămânii de lucru, la 4 zile, iar 17% consideră că le-ar fi benefic dacă ar putea lua mai multe pauze. Un sfert dintre angajați cred, totodată, că mai puține întâlniri pe zi ar contribui la creșterea productivității, iar 16% spun că este nevoie de un management mai bun pentru ar rezolva problema.

Peste o treime dintre angajați se plâng mai cel puțin o dată pe săptămână de faptul că nu dispun de echipamentele de birou potrivite. Iar acesta este un motiv deloc neglijabil, având în vedere că 95% sunt de acord că un echipament de birou mai bun îi va face să se simtă mai productivi. 

Până să vii cu soluții eficiente pe termen lung, poți începe prin a le propune câteva aplicații care îi ajută să fie productivi în timp record sau poți să te inspiri din sfaturi ale unor miliardari, despre cum își cresc ei productivitatea.



Citeste si