- 19 Februarie 2018
"Mașina timpului" creată de români: pe urmele lui Brâncuși la Paris cu aplicația CelebRo
Romanian IT – Comunitatea globală a românilor din tech – sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri într-un mod cu totul deosebit. CelebRo este o aplicaţie gratuită pentru mobil, care prezintă “harta românească a Parisului”, geolocalizând adresele prin care au trecut românii cunoscuţi sau cei care au rămas în anonimat până acum.
Prin intermediul aplicației, IT-iştii români vor să crească vizibilitatea patrimoniului cultural românesc și să îmbunătăţească imaginea românilor care locuiesc în Franţa. Beneficiarii direcţi ai aplicaţiei mobile sunt românii care vizitează Parisul, cei care locuiesc aici, dar și francezii sau alte naționalităţi.
Anunțul despre lansarea aplicației capătă mai multă valoare, având în vedere că astăzi, 19 februarie 2018, se comemorează 142 de ani de la naşterea renumitului sculptor român Constantin Brâncuşi, care a studiat, a trăit şi a decedat în Paris, făcând cinste României peste tot în lume.
Proiectul s-a bucurat încă de la inceput de susţinerea Ambasadei României la Paris şi, în vederea dezvoltării ulterioare, va beneficia şi de suportul Institutului Cultural Român de la Paris.
„Cu CelebRo putem explora punctele de interes din jurul nostru, putem alege o plimbare deja construită sau ne putem imagina propriul traseu.”
„Ştiţi unde era cafeneaua Riche, în care aveau loc dineurile impresioniștilor finanțate de susținătorul lor, Georges de Bellio sau Gheorghe Bellu? Când treceți pe la Odeon o să aflați despre Jean Yonnel, profesor de dicție al însuși generalului de Gaulle. Nu departe, din sediul Radio Europa Liberă din Paris, se auzea vocea Monicăi Lovinescu, simbol al rezistenţei anti-comuniste din exil. În timpul plimbărilor prin capitala franceză, vom avea toate aceste informaţii și multe altele, în telefonul din buzunar”, declară Raluca Maria Smaranda, iniţiatoarea proiectului, stabilită în Paris de 3 ani.
Aplicația urmează să fie lansată în jurul datei de 9 mai 2018, o zi cu triplă semnificaţie: Ziua Independenţei în România, Ziua Europei şi încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. În timp, aceasta va putea fi extinsă și la alte orașe: Viena, Bruxelles, Berlin, Roma sau New York.
Au nevoie de ajutorul românilor pentru promovarea... RomânieiMunca acestei comunităţi internaţionale de IT-şti români se bazează pe voluntariat, iar pentru realizarea aplicaţiei mobile apar costuri privind drepturile de autor pentru imaginile și videoclipurile pe care le vor folosi, costurile pentru infrastructura tehnică și de promovare a proiectului.
Cu ajutorul românilor se vor putea plăti, spre exemplu, dreptul de a folosi poza în care Brâncuşi apare în atelierul său, alături de Tzara, Duchamp şi Man Ray sau poza din Place de Fürstenberg în care îi vedem împreună pe Cioran, Eliade şi Ionescu. Fondatorii aplicației au creat un cont pentru donaţii, care să susțină cumpărarea drepturilor de autor.