- 6 Ianuarie 2017
Best Of: câteva dintre cele mai interesante gadgeturi lansate la început de an
Telefoane cu realitate augmentată, piese lego care te ajută să înveți programare, mașini cu holograme, TV-uri care te ajută să ”vezi” sunetul ori sunt subțiri cât o foaie și se lipesc pe pereți. Ediția din acest an a târgului de electronice de la Las Vegas (CES 2017 își închide porțile pe 8 ianuarie) – evenimentul care anunță, oarecum, tendințele anului în tehnologie – nu a dus lipsă de gadgeturi cu adevărat uimitoare.
Pentru că și noi suntem gadget freaks și nu pierdem ocazia de a încerca tot felul de device-uri noi, am stat cu ochii pe lansările producătorilor prezenți la târg și am făcut o scurtă listă de chestii pe care le-am cam cumpăra...cu o gaură destul de mare în bugetul familiei. Dar asta e, sunt prea tari pentru a le ignora.
Lego BoostDacă sunteți de vârsta mea, iar în copilărie să ai Lego era așa, un adevărat regal, atunci veți înțelege acest sentiment. Și chiar dacă sunteți mai puțin copți și v-ați bucurat de Lego cât de mult se poate, tot vom fi pe aceeași lungime de undă.
Ideea e că danezii au făcut în sfârșit ceva super tare, la care au visat milioane de copiii. Acum, creațiile din Lego pot fi animate cu un set de motoare și piese programabile. Acestea pot fi folosite foarte simplu cu piesele pe care copiii le au deja, care pot fi integrate pentru realizarea unor jucării motorizate sau motion-sensitive. Batman-ul din Lego este mult mai interesant acum odată ce îi poți imprima efecte vocale.
Ah, și copiii pot învața programare cu noile seturi, dar cred că deja vă gândiți să vi le luați pentru voi. În orice caz, seturile sunt disponibile din a doua parte a acestui an.
Polaroid PopPolaroid nu moare, ci se reinventează și lansează o cameră care fotografiază și printează instant poze cu dimensiuni de 3 pe 4 inci. Nu este doar un aparat foto instant, este și unul digital, care permite fotografierea în orice format. Pop are un senzor CMOS de 20 megapixeli și poate înregistra video-uri în format 1080p. Polaroid Pop are conexiune WiFi și Bluetooth pentru transferul imaginilor, ecran LCD touch de 3,94 inci și primește carduri microSD de până la 128 GB. Putem începe să ne fotografiem cu Pop pe la finalul anului.
Sony Bravia OLED Seria AȘtim, display-urile Sony sunt foarte marfă. Dar ceea ce mi s-a părut și mai tare la una dintre noile generații de televizoare ale companiei este faptul că au făcut în așa fel încât putem ”vedea” sunetul. Să mă explic. Seria A1 Bravia OLED este echipată, pe lângă procesoare care redau conținut 4K HDR, cu tehnologia Acoustic Surface. Aceasta îi permite display-ului să vibreze, sunetul fiind transmis direct de pe ecranul televizorului.
Prin eliminarea difuzoarelor care erau plasate în mod obișnuit la baza ecranului, această serie prezintă un design fără difuzoare și fără un suport. Deoarece sunetul este emis din ecran, imaginea și sunetul se suprapun, îmbunătățind impresia de realitate. Variantele de display sunt de 55, 65 și 77 de inci, însă nu știm nici prețul și nici momentul în care le vom putea comanda.
LG W7Rămânem la televizoare și la unul dintre cele mai cool gadgeturi pe care le-am văzut vreodată. LG a venit la CES 2017 cu vârful de gamă W7 OLED, un TV care, pur și simplu, se lipește de perete (evident, în spate e un sistem de magneți).
Are o grosime de doar 2,57 mm pentru versiunea cu display de 65 de inci și cântărește 8 kg. Nu știm încă prețul, dar am aflat că va fi disponibil de prin luna martie, iar precomenzile pot începe chiar după terminarea târgului.
Menținem factorul wow și pentru laptopul de gaming Predator 21 X, primul din lume cu ecran curbat. Adăugăm și prețul: 9.000 de dolari. Dar merită! eEcran curbat IPS de 21″ (rezoluție 2560×1080 cu rată de refresh de 120Hz), tehnologie eye-tracking de la Tobii, placă grafică duală NVIDIA GeForce GTX 1080 cu SLI, procesor overclockable Intel Core i7-7820HK din generația 7, 64GB de memorie DDR4-2400, până la 4 SSD-uri de 512GB în configurație RAID 0, HDD cu capacitate de 1TB și 7200 RPM.
Predator 21 X are un nou design audio cu 3 căi (înalte, medii, joase) care redă sunet la calitate Hi-Fi și este echipat cu 4 difuzoare (2 pentru înalte, 2 pentru medii) și 2 subwoofere.
Razer Project ValerieUn laptop cu trei ecrane. Da, ați citit bine, un device portabil care are trei monitoare cu diagonală de 17,3 inci (două dintre ele se glisează în spatele ecranului principal). Ecranele au integrate tehnologii precum 4K, G-SYNC, Nvidia Surround View cu rezoluție 11520 x 2160. Project Valerie este mai ușor decât aș fi crezut, 5,5 kg, și are 3,8 cm grosime.
Asus ZenFone AREste unul dintre puținele telefoane din lume compatibile cu Project Tango al Google oferind capacități de realitate virtuală și realitate augmentată (este pregătit și pentru Daydream, platforma Google pentru realitate virtuală mobilă). Este și primul smartphone cu Android cu 8 GB de memorie RAM.
Are un ecran Super AMOLED WQHD cu diagonala de 5.7 inci, procesor Qualcomm Snapdragon 821, optimizat pentru Tango, o cameră principală de 23 megapixeli, o cameră de urmărire a mișcării și o cameră pentru profunzimea câmpului. Cu toate că reprezentanții Asus nu au oferit informații despre preț sau data lansării, e posibil să îl avem în mâini prin primăvară.
BMW HoloActiveNu este chiar un gadget, dar tehnologia din spate este foarte interesantă. BMW și-a prezentat la CES 2017 propriul concept despre cum ar trebuie să arate mașina viitorului. Nu are uși, este, în esență, o caroserie, iar pasagerilor din spate li se așterne la picioare un covor de mușchi. În plus, noua mașină a constructorului vine la pachet cu HoloActive, un amalgam de tehnologii: un sistem de oglinzi care permite proiectarea de imagini 3D în spațiu, un sistem de sunet ultrasonic care se concentrează pe degetul șoferului, și o cameră integrată în volan care îi spune sistemului de sunat pe unde ești ca sunetele să poată fi concentrate spre tine.