Bman, afaceri cu 76% mai mari. Ce ținute preferă bărbații români?

Brandul vestimentar Bman anunță o creștere a afacerii cu 76% față de anul precedent și face publice câteva informații cu privire la obiceiurile de cumpărare ale românilor în 2018.

BMan anunță afaceri de 1,2 milioane de euro la 3 ani de la lansare. Cifra de afaceri a crescut în 2018 la 5,8 milioane lei, cu 76% față de anul precedent.

Top 3 produse vândute în 2018 

Cele mai vândute produse în 2018 au fost costumele, ținutele complete și articolele de încălțăminte. Aceastea au fost principalele motive pentru care cifra de afaceri a ajuns la sfârșitul anului trecut la 5,8 milioane lei (1,2 milioane de euro), cu un coș mediu de 276 lei.

Cele mai importante puncte de dezvoltare în 2018 au fost platforma de styling vestimentar pe site – ținuta zilei și conceptul shop-by-style, pachetele cadou și experiența consumatorului, la pachet cu producția ce retușează produsele în funcție de tiparul clientului.

Strategia de business pentru următorii doi ani include dezvoltarea unui nou imobil pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați, în care să poată crește atât capacitatea depozitului cât și organigrama.

Totodată lucrează la un site adaptat la nevoile clienților, precum și o aplicație care să îi ajute pe aceștia în alegerea măsurii.

Un alt pas important în dezvoltarea afacerii este intrarea pe piața internațională – livrare în toată Europa și în Statele Unite ale Americii.

„Tendința românului consumator de modă masculină este de a căuta produse cu cel mai scăzut risc în privința măsurii și le caută pe toate canalele, de la social media la Google, mass media sau magazine fizice”, Vlad Tofan, directorul de creație BMan.

Diferențe între cumpărătorul român vs. străin

Una dintre provocările BMan a fost adaptarea la stilul de achiziționare al cumpărătorilor români, versus cumpărătorii străini. „Bărbații care cumpără online sunt sceptici în privința mărimilor și materialelor. Își doresc să primească pachetul comandat în maxim 48 de ore și să fie mereu informați cu privire la statusul comenzii. Sunt persoane comode care nu vor să piardă mult timp în alegerea măsurii potrivite. Sunt ușor nesiguri în alegerea produselor achiziționate și doresc să fie ajutați de către un consilier. Sunt foarte încântați atunci când primesc ajutorul unor specialiști în domeniu”, spune Vlad Tofan.

Clienții cumpără mai scump atunci când o fac din necesitate – ținute, cadouri – și mai ieftin atunci când este vorba despre îmbrăcămintea de zi cu zi. Dincolo de acest lucru, însă, diferența dintre consumatorii români de modă masculină și cei străini este dată de cultura de styling.

„Dacă în Franța bărbații optează pentru ținute elegante și formale, în România bărbații adoptă mai mult stilurile smart casual, business casual și casual pentru că aceștia pun pe primul plan confortul vestimentar, în timp ce francezii au un ego vestimentar mai dezvoltat”, Vlad Tofan.

BMan este un brand vestimentar 100% românesc, lansat în 2015 la Huși, specializat în vestimentația pe stiluri și consiliere gratuită în alegerea mărimii potrivite.



Citeste si