- 10 Octombrie 2018
Bonami, vânzări de mobilier cu 200% mai mari și extindere în Ungaria
Bonami, magazinul online ce comercializează produse din zona home&deco și mobilier, prognozează în 2018 o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, în creștere cu 75% față de anul anterior, ceea ce reprezintă 10% din cifra totală de afaceri a companiei. De asemenea, numărul total al persoanelor înregistrate s-a dublat, ajungând la 800.000 de abonați.
Bonami este prezent în Cehia, Polonia, Slovacia, România și, din septembrie 2018, și în Ungaria. „În baza experienței acumulate pe celelalte piețe, a numărului actual de preînregistrări, peste 100.000, și a concurenței scăzute de pe piață maghiară, ne așteptăm ca Ungaria să atingă anul acesta o cifră de afaceri de 600.000 de euro, ceea ce reprezintă cea mai rapidă lansare dintre toate țările”, a afirmat David Siska, CEO Bonami.
Pentru a oferi clienților săi produse cât mai variate, compania și-a extins la 12.000 numărul de produse disponibile în stoc, iar spațiul de depozitare ocupă acum o suprafață de 10.000 mp.
Preferințele românilorRomânii sunt din ce în ce mai interesați de achiziționarea de mobilier online. Vânzările categoriei de mobilier au avut o creștere semnificativă anul acesta, cu 200% față de anul trecut. Numărul de produse disponibile s-a majorat considerabil, momentan compania oferind 30.000 de produse unice de mobilier. În categoria home & design, în topul preferințelor românilor sunt covoarele și lenjeriile de pat.