Huawei și Honor prezintă strategia de brand dual. Care sunt obiectivele pentru România?

Huawei și Honor anunță noile obiective strategice de brand dual, inclusiv în ceea ce privește piața din România și parteneriate importante încheiate cu jucători de pe piața locală.

Richard Yu, director executiv al Huawei Consumer BG, a anunțat pe contul său oficial SinaWeibo noile obiective strategice ale companiei:

  • Huawei va deveni cel mai mare producător de smartphone-uri din lume;
  • Honor va deveni al doilea mare producător de smartphone-uri din China și al patrulea din lume;
  • Compania va sprijini Honor în dezvoltarea de produse de ultimă generație și va continua să investească în inovația tehnologică, distribuția canalelor și strategiile de retail, menținând în același timp o strategie fermă de brand dual între Honor și Huawei. Ambele branduri își vor menține gândirea vizionară și vor contribui la crearea unei lumi inteligente, pe deplin conectate.
  • Richard Yu consideră că „Huawei Consumer BG a intrat într-o nouă etapă,” și că „anul acesta, Huawei și Honor vor deveni, probabil, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume.

    Aceste noi obiective vin după ce compania a îndeplinit toate cele șapte obiective strategice stabilite de Richard Yu în 2012, printre care:

  • Transformarea de la un operator ODM fără brand la un brand OEM independent;
  • Upgrade-ul de la terminale inteligente low-end la mid și high-end;
  • Oprirea vânzării de telefoane ultra-low-end cu volum mare de vânzări, dar cu un profit redus;
  • Integrarea procesorului quad-core HiSilicon și cipului Balong;
  • Dezvoltarea unei afaceri în sectorul comerțului electronic;
  • Proiectarea unei experiențe de utilizator Emotion UI;
  • Transformarea într-un jucător de top în industria globală de hardware.
  • Serviciile Huawei destinate consumatorilor conduc veniturile companiei cu o creștere de 48,4%, depășind performanțele rețelei de operator Huawei. Anul trecut, serviciile Huawei pentru consumatori au realizat vânzări de 348,9 miliarde RMB, cu o creștere de 45,1% față de anul precedent, contribuind astfel cel mai mult la veniturile companiei.

    Honor și-a consolidat poziția de lider cu o creștere puternică, în ciuda unei recesiuni globale în industrie. Potrivit IDC, piața mondială a smartphone-urilor a înregistrat în primele trei trimestre ale anului 2018 o scădere de 3,1% față de anul trecut, dar Honor a rezistat acestei tendințe, înregistrând o creștere de 27,1%. În plus, Honor a obținut în anul 2018 o creștere de peste 170% în vânzările internaționale, față de anul precedent. Honor a ocupat locul al 2-lea în volumul global de vânzări online, cu o creștere de 29,4% în anul 2018 față de anul precedent. 

    Obiectivele Honor în România

    În România, Honor se află într-o etapă importantă de consolidare a poziției pe piață și expansiune, având obiectivul de a deveni un brand de smartphone-uri top 5, în decurs de trei ani, și top 3, în cinci ani.

    În luna martie, brandul a anunțat două parteneriate strategice importante, cu Orange și eMAG, prin care dispozitivele Honor de ultimă generație devin accesibile consumatorilor din România, răspunzând nevoii acestora pentru tehnologii inovatoare și performanță de calitate superioară la un preț avantajos.

    „Ne dorim să creștem tot mai mult în România, să stabilim noi standarde de inovație și să continuăm să oferim tehnologii de ultimă generație fanilor Honor, astfel încât piața noastră să aibă ecou și la nivel mondial. Ne-am luat angajamentul să oferim comunităților produse inovatoare și am început să facem acest lucru prin colaborările noastre pe plan local. Suntem siguri că produsele Honor se vor ridica la nivelul așteptărilor consumatorilor prin funcțiile de ultimă generație pe care le oferă.”, a declarat Shen Wang, Country Manager Honor România și Grecia.

    Honor a lansat în acest an o serie de tehnologii, printre care se numără:

    • TOF 3D: Honor View20 include în camera secundară un senzor 3D TOF (Time of Flight). Cu ajutorul acestui senzor suplimentar de profunzime, care activează o mai bună monitorizare a scheletului și capabilități de captare a mișcărilor în timp real, Honor View20 este un dispozitiv inovator 3D extrem de subțire, cu funcții precum 3D Motion-Controlled Gaming, 3D Shaping și Magic AR.
    • Display All-View: Honor View20 utilizează un ecran 2310p x 1080p de 6,4 inci cu 398 PPI. Noul display All-View adoptă un design inovator cu cameră integrată, renunță la designul cu decupaj utilizat pe scară largă care ocupă o suprafață relativ mare a panoului frontal și creează un orificiu foarte mic, cu un diametru de numai 4,5 mm, pentru camera frontală. Ca rezultat, Honor View20 oferă o experiență remarcabilă de vizionare cu un raport corp/ecran extraordinar, de 91,8%. Ecranul lui Honor View20 cu aspect 19.5:9 este apropiat de aspectul utilizat în cinematografe, oferind o experiență cinematică de vizionare a filmelor.
    • 5G: Huawei și Honor au fost profund implicate în toate cele trei nivele de progres al rețelei de la 3G la 4G, iar acum 5G: primul implică inițiatorii de brevete standard și de bază; al doilea este nivelul celor care furnizează și verifică soluțiile care promovează dezvoltarea rețelei; al treilea sunt brandurile de smartphone-uri bazate pe furnizorii de soluții 5G, precum și pe producătorii de servicii de aplicații 5G care creează aplicații diverse. Honor are un avantaj în planificarea tactică a dispozitivelor 5G și intenționează să-și lanseze primul telefon mobil 5G anul acesta, potrivit declarațiilor lui George Zhao, președintele Honor, de la Mobile World Congress 2019.

    „Honor este pe punctul de a inova din nou și nu ne vom opri aici. Chiar dacă drumul e greu, vom continua. Vom trata fiecare zi ca pe o oportunitate de a oferi o valoare mai mare fanilor noștri. Pentru Honor, abia acum urmează cea mai frumoasă etapă.", a declarat George Zhao.

    Citește aici și un interviu cu președintele Honor, care vorbește despre cum ieși din umbra Huawei, fără să pierzi din beneficii.



    Citeste si