- 7 Mai 2018
Richard Branson investește 600 mil. de dolari într-un fond care va finanța firmele din Europa și SUA
Prin acest parteneriat, ei își propun să strângă 600 milioane de dolari de la investitorii instituționali și va direcționa fondurile către firme din Europa și S.U.A., informează CNBC. Ei și-au setat un obiectiv de rentabilitate de 20% prin investițiile făcute în companii din industrii precum HoReCa, lux și agrement.
„Am fost impresionat de dezvoltarea și creșterea firmei Metric Capital”, a afirmat Branson într-o declarație pentru CNBC. „Experiența lor în piețele de consum și digitale, care sunt într-o schimbare rapisă, este foarte atractivă și aștept cu nerăbdare să îl ajut pe John și pe echipa lui cu acest nou fond”, a continuat el.
Se presupune că acest fond este primul dintre cele trei demersuri investiționale în care Sir Richard Branson intenționează să se implice în următorii ani.
Implicarea sa în zona de venture capital vine după ce, în luna octombrie a anului trecut, Richard Branson, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din întreaga lume, anunța faptul că a investit în proiectul Hyperloop One. Deși nu a dezvăluit suma exactă (Hyperloop One a primit în total 85 de milioane de dolari în acel moment), compania, care a plecat de la o idee a lui Elon Musk, dar în care acesta nu este implicat, a trecut printr-un proces de rebranding devenind Virgin Hyperloop One.
Foto: fortune.com