Business Mom, programul de mentorat care le învață pe mame cum să facă afaceri

Business Mom este un proiect în domeniul antreprenoriatului demarat în Brașov care are ca scop educarea mamelor singure sau a celor care au renunțat la serviciu. Studiile făcute de fondatoare au arătat faptul că peste 90% dintre acestea își doreau să se reorienteze profesional și să demareze o afacere.

Dana Lupșa

start-up.ro a stat de vorbă cu Dana Lupșa, inițiatoarea proiectului, despre ce a determinat-o să implementeze ideea și despre provocările întâlnite pe parcurs: ”Sunt mamă, soție, prietenă și fiică. Așa mă descriu mereu și sunt mândră de toate aceste roluri. Am iubit dintotdeauna să învăț, școala și educația sunt pentru mine pilonii și pietrele de temelie pentru o carieră de succes. Mi-aș fi dorit să devin medic, însă când m-am aflat la un pas de admiterea la facultate, am realizat că iubesc totuși economia. Așa că am devenit economist. Când am aflat că există oportunitatea de a deveni colegă cu foștii mei profesori, am analizat situația. Nu eram tipul de persoană foarte comunicativă, însă era o provocare. Momentul în care am devenit mamă a fost revelator, am simțit dintr-o dată că pot și îmi doresc să fac și altceva, că îmi place să ajut, să mă implic, să sprijin oamenii, mamele mai precis, de care eram înconjurată prin prisma rolului din acel moment”.

”Am avut mereu norocul ca în viața mea să apară oamenii potriviți, astfel încât, împreună cu o prietenă, am decis că este cazul să ne implicam în educația copiilor, cu ajutorul unor ateliere în care să avem povești educative despre prietenie, timiditate sau curaj. Apoi a urmat momentul în care, studiind propriile mele nevoi de dezvoltare și pe cele ale mamelor din jur, am decis să demarez niște workshop-uri gratuite, raspunzându-mi astfel propriilor întrebari legate de creșterea și educația copiilor”, mai povestește Dana.

Am realizat rapid că este nevoie de mai mult, că majoritatea mamelor care mă înconjurau se reinventaseră odată cu venirea pe lume a noului membru al familiei

”Formarea mea profesională însă, mă determină să gândesc și workshop-uri pe teme de antreprenoriat. Am decis să susțin voluntar ateliere pe teme de antreprenoriat, management, marketing, comunicare și relații publice. Am realizat rapid că este nevoie de mai mult, că majoritatea mamelor care mă înconjurau se reinventaseră odată cu venirea pe lume a noului membru al familiei. Și astfel am conchis că este nevoie de un program de antreprenoriat special gândit pentru mame”.

Teorie și mentorat

Dana povestește despre cum s-a născut Buisness Mom: ”În fond aveam cunoștințele necesare, colegi de la facultate care să sprijine cu restul de teorie acest program, sponsori care au crezut de la început în acest proiect și puterea de convingere pentru a găsi și resurse voluntare. Așa s-a născut Business Mom. Un program care aduce laolaltă atât cunoștințe teoretice, cât și experiența oamenilor de afaceri din Brașov. Prin sprijinul financiar primit de la Fundația PACT, respectiv OMV Petrom, în paralel cu training-ul mamelor se va derula și un program de dezvoltare personală pentru copiii lor”.

”Dacă ne referim la sumele gestionate inițial, evident că au provenit din fondurile proprii, necesare atât pentru înființarea asociației cât și pentru onorariile pentru colaboratori.  Într-un interval de aproximativ un an, prin activitățile și evenimentele organizate, asociația a reușit să susțină proiectul”, mai spune Dana.

Cât despre finanțare, Dana obține fonduri din donații, și sponsorizări obținute din evenimentele organizate. De asemenea este ajutată de companii și de autoritățile locale: ”În prezent, finanțările obținute provin din sponsorizări și donații, mai cu seamă în urma evenimentelor organizate, extrem de vizibile și de promovate în comunitatea brașoveană. Un alt sponsor care a înțeles cât de important este și a ales să se implice în educație este compania Bilka. În egală măsură, un alt partener este Camera de Comerț și Industrie din Brașov”.

Extindere în toată țara, condiționată de fonduri

”Momentan proiectul Business Mom este la nivel local. Îmi doresc să îl dezvolt aici și să îl gestionez încă cel puțin o ediție. Obiectivul este creșterea perfomanței și perfecționarea programului. Adăugam și atingerea indicatorilor stabiliți inițial, astfel încat nu doar 6 din cele 25 mame viitoare antreprenor să își materializeze ideea de afacere, așa cum este indicatorul proiectului definit pentru ediția actuală. Vrem ca 100% din mamele beneficiar să aibă motivația, curajul, inspirația și dorința de a schimba viața lor, a copiilor și a familiilor, devenind independente financiar”, mai povestește Dana.

”Desigur că am primit deja solicitări de a-l extinde și în alte orașe. În măsura în care vom reuși  să atragem fondurile necesare, vom demara proiectul ulterior și în afara Brașovului. Nevoia există, ne-am bucura să venim în întâmpinarea acesteia”.

O parte din beneficiare au deja materializată ideea de afacere, iar feedback-ul tuturor a fost unul extrem de pozitiv

”Beneficiarele primei serii Business Mom sunt mame singure, sau casnice, care au ales să devină antreprenor, unele renunțând la cariera anterioara, altele cutivând abilitățile pe care le aveau și multiplicându-le prin intermediul training-urilor derulate”, ne mai spune Dana.

Echipa din spatele proiectului este compusă din mame, antreprenori și lectori universitari: ”Motorul acestui program este o echipă de mame extrem de implicate: Adriana Ispas – secretar general al Camerei de Comerț și Industrie din Brașov, Diana Jugaru, grafică și promovare on-line, Pălăria Verde, Gabriela Brașoveanu – expert comunicare și relații publice, Joy Unicorn, precum și alte mame, lectori universitari sau antreprenori, care, în mod voluntar, au contribuit la dezvoltarea programului”.

Finanțarea proiectului Business Mom, din partea Fundației PACT și a OMV Petrom, câștigată prin programul ”Idei din Țara lui Andrei”, sprijină întreg complexul de traing-uri și mentorat adresat celor 25 mame beneficiar, precum și programul de dezvoltare personală adresat copiilor acestora.



Citeste si