- 26 Octombrie 2018
Bytedance, startup-ul de care n-ai auzit și e cel mai valoros din lume
La mijlocul lunii august, citam informații din presa internațională conform cărora startup-ul care deține Flipagram și Musical.ly ar putea deveni cel mai valoros din lume, acesta fiind pe atunci în așteptarea unei finanțări care urma să-i aducă o evaluare record.
O știre apărută pe Bloomberg confirmă faptul că Bytedance, cel mai popular agregator de știri din China, a primit o investiție de 3 miliarde de dolari, startup-ul fiind evaluat la 75 de miliarde de dolari. Astfel, Bytedance a devenit cel mare startup din lume susținut de investitori privați, în spatele finanțării fiind Grupul japonez SoftBank și alți investitori importanți. Bytedance continuă discuțiile cu alți investitori interesați, existând posibilitatea ca aceștia să vină cu mai multe finanțări în viitor.
În urma acestei investiții majore, gigantul media va putea să-și accelereze extinderea în afara țării.
Bytedance, firma din spatele agregatorului chinez de știri Toutiao, a surclasat principalii competitori din piață dintre companiile private, cum sunt Uber (evaluat la 72 de miliarde de dolari) sau Didi Chuxing (evaluat la 56 de miliarde de dolari), potrivit datelor CB Insights.
Publicația Bloomberg remarcă faptul că ceea ce scoate în evidență această companie este că fondatorul Zhang Yiming a reușit să aducă startup-ul în acest punct fără a beneficia de bani sau protecție de la titanii internetului din China, Alibaba și Tencent. Acesta din urmă chiar a acționat Bytedance în judecată, aducându-i acuzații de încălcare a drepturilor de autor.