Crowdfunding - cum să depășești obiectivul financiar de câteva ori

Se spune că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, dar, câteodată, este chiar un lucru bun, mai ales atunci când vorbim despre o strângere de fonduri care depășește considerabil așteptările. Cum reușesc unii antreprenori să depășească obiectivul stabilit pe o platformă de crowdfunding?

Am pornit acest material fiind inspirați de un startup românesc care a reușit să depășească aproape de 4 ori obiectivul stabilit pe o platformă de crowdfunding. Kozmophone este un gadget futurist făcut de români, care vrea să reinventeze clasicul gramofon. Fondatorii startup-ului au deschis o campanie de finanțare pe Kickstarter, unde și-au propus să strângă 30.000 de dolari. Acum, sunt la 115,579 de dolari și mai sunt încă 5 zile rămase din campanie.  

În afară de faptul că ideea unui startup poate fi atât de bună încât să atragă mai mulți investitori, sunt și câteva modalități prin care fondatorii pot atrage mai multă finanțare.

Interacționează constant cu publicul

Julie Brusaw și soțul ei Scott au lansat o campanie pe Indiegogo, unde au vrut să strângă 1 milion de dolari, dar au încheiat campania cu peste 2,2 milioane de dolari pentru un startup care produce panouri solare pe care se poate merge, practic un drum făcut din panouri solare. 

În cazul lor, avantajul a fost că s-au pregătit intens înainte de lansare. Brusaw explică pentru Entrepreneur că pagina de Facebook a startup-ului Solar Roadways avea deja câteva mii de followeri înainte de lansarea campaniei. Ea spune că suportul a venit din partea platformelor sociale și a presei. De asemenea, un contract încheiat cu departamentul național pe transporturi le-a asigurat legimitate proiectului în fața publicului. În plus, fondatorii au depus efort și pe interacțiunea cu publicul, răspunzând la comentarii și întrebările de pe Indiegogo cât de repede posibil.

Ridică produsul în slăvi, dar stai cu picioarele pe pământ

Canary, o companie care produce sisteme inteligente de securitate pentru casă, a lansat o campanie pentru 100.000 de dolari. Au primit 1,9 milioane de dolari. Ceea ce le-a adus succesul a fost faptul că fondatorii s-au asigurat că oamenii înțeleg care este potențialul produsului, dar, în același timp, au rămas realiști privind progresul lui în timp. 

„Știam că produsul nostru urma să devină mai bun și mai inteligent de-a lungul timpului și nu doar că am comunicat acest lucru publicului, dar în cele din urmă ne-am ținut de promisiune”, spune Adam Sagar, cofondator și CEO. „Este important ca încrederea și convingerea noastră în produs să fie împărtășită de consumatori. Pentru a face asta, concentrați-vă asupra beneficiilor, nu vă fie teamă să fiți îndrăzneți și s-o faceți într-un mod în care consumatorii vor aprecia și, în cele din urmă, vă vor sprijini”.

Fă-ți o bază de potențiali clienți  

Hiral Sanghavi și soția lui, Yoganshi, conduc BauBax, o companie care creează produse pentru călătorii. După cum afirmă cofondatorul, campania lor a fost un “blockbuster”, întrucât au ajuns la 9 milioane de dolari, deși au stabilit un obiectiv de 200.000 de dolari. El spune că atunci când îți planifici etapele, nu este suficient doar să lansezi campania și să speri la ce e mai bine.

În schimb, contactează foști colegi, colegi de muncă, prieteni, familie și membri ai comunității. Sanghavi  spune că au ajuns la circa 10.000 de oameni, care au constituit un fundament solid pentru lansarea oficială. În cele din urmă, după trei campanii de crowdfunding, BauBax are o bază de 200.000 de potențiali consumatori. În același timp, el atenționează asupra faptului că este posibil ca startup-ul tău se se piardă în mulțimea de pe platformă, așa că sugerează să apelezi la bloggeri, publicații și agenții de marketing pentru a te ajuta să rămâi vizibil.

 

 



Citeste si