- 25 Octombrie 2018
Câștigătorii Central European Startup Awards. Doi sunt din România
Central European Startup Awards a anunțat cine sunt câștigătorii ediției din acest an la cele 15 categorii ale competiției. În finală au câștigătorii locali din cele 10 țări participante: Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Slovenia.
Iată care sunt câștigătorii finalei din România a Central European Startup Awards 2018.
Anul acesta au fost făcute peste 3.500 de nominalizări, iar în timpul perioadei de selecție peste 40.000 de persoane și-au susținut finaliștii, scrie eu-startups.com. Finala regională a avut loc la Varșovia. Printre câștigători se numără și români, la categoriile Cel mai bun startup fintech - Instant Factoring și Fondatorul Anului, Alexandru Iliescu.
Instant Factoring va merge mai departe ca unic reprezentant al României în etapa finală, Global Startup Awards, ce va întruni finaliștii celor 60 de țări concurente, de pe 3 continente. Marea finală se va desfășura în China, la finalul anului 2018.
Mai jos sunt toți cei din 15 câștigători.
Best Accelerator and Incubator Program: ABC Accelerator (Slovenia)
ABC Accelerator construiește o rețea de investitori, mentori și susține relațiile cu organizații din întreaga lume. Ei susțin startup-urile printr-un program de 3 luni, axat pe dezvoltarea și extinderea globală.
Investor of the Year: Speedinvest (Austria)
Speedinvest este un fond paneuropean de capital de risc cu 120 de milioane de euro sub gestiune. Se concentrează, în principal, pe startup-uri de seed din zona fintech, tehnologie de bază și mass-media & ecommerce.
Best AI / Machine Learning Startup: Turbine.ai (Ungaria)
Fondat în 2015, Turbine AI simulează modul în care celulele cancerigene se comportă la nivel molecular, ajutând industria farma să scoată pe piațp medicamente mai bune pentru pacienții bolnavi de cancer.
Female Role Model of the Year: Dita Prikrylova (Cehia)
Dita Prikrylova este engineer, fiind pasionată de tech și educație. Ea a fondat Czechitas, un ONG care inspiră și educă talente, femei și tineri. De asemenea, ea a fost selectată în mai multe ocazii ca fiind unul dintre talentele influente din Cehia.
Best Coworking Space: Puzl CowOrKing (Bulgaria)
Puzl CowOrKing este construit cu misiunea de a sprijini dezvoltarea sectorului IT din Europa Centrală și de Est. Compania de coworking este în etapa expansiune regională și are ambiția de a construi o rețea globală de spații și membri.
Best Blockchain Startup: Blockpit (Austria)
Blockpit dezvoltă o platformă software pentru a stabili o modalitate standardizată de raportare a impozitelor prin criptomonede.
Best PropTech Startup: Spaceflow (Cehia)
Spaceflow este o platformă mobilă comunitară pentru clădiri - facilități, servicii și viață comunitară într-o singură aplicație.
Best Social Impact Startup: MultiplexDX (Slovacia)
Scopul echipei MultiplexDX este de a elimina diagnosticele de cancer prin diagnostice 100% precise, cantitative și accesibile.
Best Biotech Startup: GenePlanet (Slovenia)
GenePlanet oferă teste genetice preventive care ajută oamenii să trăiască o viață mai sănătoasă.
Best Fintech Startup: Instant Factoring (România)
Instant Factoring este prima companie fintech românească de factoring (transformă rapid în lichidități facturile pe care le au companiile mici). Aceasta oferă o soluție transparentă, prin care își propune să transforme în bani orice factură de încasat la termen în mai puțin de 24 de ore.
Best IoT Startup: 1000 realities (Polonia)
Startup-ul dezvoltă asistenți AR pentru lucrătorii industriali, pentru a-i ajuta să vadă date importante și să navigheze printre acestea.
Founder of the Year: Alexandru Iliescu (România)
Alexandru este un self-made entrepreneur și cofondatorul Mondly, un startup din Brașov care învață oamenii limbi străine cu ajutorul softurilor, în realitate virtuală și realitate augmentată. Mondly este una dintre cele mai populare aplicațiile de acest din lume, cu peste 30 de milioane de utilizatori în 190 de țări. Alexandru a lansat start-ul alături de fratele său, Tudor, iar povestea lor o puteți citi pe larg aici.
Best Newcomer: InSimu Patient (Ungaria)
InSimu Patient este o aplicație virtuală de simulare pentru pacienți care ajută în educația medicală de diagnosticare.
Startup Of The Year: Brainly (Polonia)
Brainly este cea mai mare comunitate de învățare peer-to-peer pentru studenți, părinți și profesori.
People’s Choice: HUBBIG (Croația)
HUBBIG dezvoltă o platformă digitală pentru logistică pentru a ajuta importatorii și exportatorii să obțină toate informațiile necesare.