Marele câștigător Startarium PitchDay2018: serviciu închiriere costume bărbătești - iTux

Aseară s-a încheiat cea de-a treia ediție Startarium Pitch Day, cea mai mare competiție pentru startup-uri din România, la care s-au înscris 172 de startup-uri. Trei dintre acestea au împărțit premiul în valoare totală de 120.000 de euro.

Zece startup-uri finaliste și-au susținut pitch-urile în fața juriului și a publicului, pentru premii de 120.000 de euro. Iată care sunt cei trei câștigători ai ediției:

Locul 1, 50.000 de euro – iTux - Principalul serviciu oferit de iTUX este închirierea ținuțelor de ceremonie bărbătești. În cadrul acestui serviciu sunt incluse următoarele beneficii: consilierea în alegerea ținutelor; modificarea produselor pentru fiecare client în parte; curățare și igienizare. iTux dispune de peste 150 cămăși, 150 costume (16 modele) cu o varietate de mărimi de la 44 la 62. Secundar pot realiza la comandă orice model de costum. Povestea românului care îți închiriază online ținute complete pentru evenimente am scris-o aici.

Locul 2, 30.000 de euro – Octavic - Tehnologia Octavic ajută fabricile să adune informații din zona de producție pentru a crește eficiența, pentru a cuantifica mai bine KPI-urile pentru a îmbunătăți procesele și pentru a reduce rispia. Informațiile obținute în timp real, alături de o interfață umană flexibilă creează puntea necesară de legătură între cunoștințele umane și datele colectate automat, construind astfel fundația pentru Fabrica Inteligentă. Octavic este activ în industrii diverse: farmaceutic, auto, medical etc.

Locul 3, 20.000 de euro și votul publicului, în valoare de 5.000 de euro  – Jobful - Este o platformă online care leagă nevoile companiilor de atragere, recrutare și selecție a candidaților cu nevoile studenților de claritate și eficiență în găsirea locurilor de muncă. Platforma folosește elemente de gamification pentru dinamizarea sistemului și angrenarea tinerilor, testează abilități și îi ajută pe aceștia să se descopere și să construiască un bio corespunzător așteptărilor angajatorilor. Despre Jobful am scris în acest articol de pe start-up.ro - iată povestea lor.

Pe lângă aceste premii, fiecare dintre cei 10 a primit pachete de resurse în valoare de 1.000 de euro, ce includ consultanță individuală pe teme de legislație, fiscalitate, finanțare, managementul riscului, branding și digital marketing, precum și vouchere pentru abonamente la Impact Hub Bucharest. 

Ceilalți 7 finaliști Startarium PitchDay 2018

Aggranda - Roboți software pentru preluarea taskurilor repetitive

The Human Link - Tehnologie IoT și servicii profesionale pentru pacienții care suferă de boala Alzheimer

Lyria - Povești pictate manual

Taraba Virtuală - Software dedicat vinderii și consumului de produse locale alimentare

Parking Spotter - Algoritmi pentru a identifica un loc de parcare

Cup&Candle - Atelier de producție locală de lumânări parfumate

Ucook - Distribuție produse alimentare premium

Află de aici cine sunt cei 50 de semifinaliști ai Startarium PitchDay 2018.

Startarium Pitch Day este un eveniment organizat de Startarium.ro, cea mai complexă platformă educațională și de acces la finanțare a inițiativelor antreprenoriale românești. Startarium.ro este o inițiativă Impact Hub cu sprijinul ING Bank.



Citeste si