Ce se întâmplă când Google investește în viața startup-urilor din Polonia. Cum stă România în estul Europei

Săptămâna trecută am vizitat Warsaw Campus, loc de coworking din capitala Poloniei unde crema startupiștilor de pe malurile Vistulei și nu numai se adună să își pună ideile în practică. Totul este organizat sub umbrela Google, care pune la dispoziție programe de mentorat și cursuri, pe sistemul celor din facultăți.

Am fost prezenți și la lansarea de anul trecut a Campusului din Varșovia, despre care am scris aici.

Campusul situat într-o fostă fabrică de vodcă tocmai a împlinit un an, iar cu această ocazie ne-au fost oferite și câteva cifre interesante despre operațiunile care au fost desfășurate acolo în tot acest timp. Numărul membrilor a crescut peste 8.000, iar aceștia provin din nu mai puțin de 29 de țări.

Totodată, Campus Warsaw se laudă că a găzduit 400 de evenimente de comunitate, minimum unul pe zi, iar partea de mentorat asigurată de Google a constat în 350 de ore de discuții asupra unor varii domenii, precum analiză a datelor sau dezvoltare de aplicații mobile. Pe lângă toate acestea, partenerul campusului, TechHub, a atras 44 de companii rezidente, iar Innovation Nest continuă să accelereze cele mai bune startup-uri din Polonia.

Datortă tuturor acestor lucruri, și oportunității enorme de a ajuta și mai multe startup-uri din regiunea CEE, Campusul se va extinde într-o nouă clădire situată tot în actualul complex al fostei fabrici. Noul spațiu va fi inaugurat în prima jumătate a anului viitor.

Am pregătit mai jos un infografic care prezintă în mod detaliat progresul care a fost înregistrat în ultimul an de zile, împreună cu o situație curentă a regiunii CEE, care este destul de promițătoare, chiar și pentru România. Ecosistemul startup-urilor poloneze a cunoscut o creștere foarte mare în ultima perioadă, devenind astfel al doilea, după Țările Baltice. România crește de la an la an, însă mai avem mult până departe. Stăm mai bine decât Bulgaria sau Slovacia, însă mai slab decât vecinii maghiari sau cei din zona Balcanilor. E interesant de văzut cum Bulgaria a avut o explozie în 2013, momentul când Launchub și Eleven, cele două acceleratoare mari din Sofia, erau la modă. Cu toate acestea, ecosistemul din Bulgaria a decăzut, fiind sub cel din România în momentul de față ca investiții.



Citeste si