Patru sfaturi care îți vor duce startup-ul într-un program de accelerare

Într-o lume din ce în ce mai alertă, timpul a devenit o resursă importantă de care dispunem, respectiv valoroasă, și tocmai de aceea este important ca pitch-urile sau aplicațiile într-un program de accelerare să fie extrem de convingătoare de la prima vedere.

Recrutorii au deprins capacitatea de a „scana” CV-uri în câteva secunde, investitorii își pot da seama de potențialul unor startup-uri din câteva întrebări, iar în programele de accelerare ai șansa de a intra dacă știi cum să te faci remarcat din mulțime. 

David Brown, fondator și co-CEO al Techstars, unul dintre cele mai mari programe de accelerare din lume, povestește că a văzut antreprenori care aplică în cele mai creative moduri, dar și unii care o dau în bară complet. 

Dacă vrei să ai ocazia să profiți la maximum de un program de accelerare, ține cont de sugestiile pe care le oferă Brown și alți directori executivi de la Techstars, despre ce ar trebui să știi ca să intri cu succes într-un astfel de program. „Procesul de aplicare poate fi copleșitor și, sincer, atenția la detalii este cea care face diferența”, afirmă fondatorul Techstars. 

Asigură-te că știi pe cine vrei să impresionezi

Documentează-te, pentru că indiferent de programul de accelerare în care vrei să te înscrii, trebuie să știi de ce ai nevoie de asta, cine este acolo și cum se vor desfășura lucrurile. Află care sunt beneficiile, în ce domenii sunt specializați liderii de acolo, care companii au mai trecut prin acel program și cine sunt mentorii care te vor îndruma. Nu în ultimul rând, asigură-te că startup-ul tău se încadrează în structura și specificul programului, dar și că acesta va răspunde nevoilor tale de business.

Alege-ți o echipă bună

David Brown spune că cei de la Techstars consideră că echipa este cea mai importantă resursă a unui startup. „Vrem să auzim povestea ta, să-ți vedem personalitatea și să aflăm mai multe despre călătoria ta ca fondator. Vrem să știm de ce tu și echipa ta sunteți atât de buni și de ce ar trebui să fim entuziasmați să vă fim parteneri, pentru a vă ajuta să accelerați afacerea”, scrie Brown. El spune că în dosarul de aplicare trebuie să menționați cum ați ajuns să lucrați împreună, de ce vreți să rezvolvați problema identificată și ce vă califică pentru a face asta. Cei mai mulți investitori se uită la oameni și la echipă, și mai puțin la afacere. 

Găsește scopul final

Atunci când se uită la companie și viziunea unei aplicații, organizatorii unui program de accelerare vor să vadă un obiectiv clar, imediat și îndrăzneț. „Arată-ne că te-ai gândit cu adevărat la afacerea ta și ai început să faci ceva în legătură cu ea. Programele de accelerare se mișcă rapid, deci este important să demonstrezi că puteți executa și replica rapid, indiferent de stadiul în care este proiectul”, afirmă David Brown. 

Citește și despre cele mai bune programe de accelerare în funcție de numărul exiturilor pe care le-au făcut.

Scoate scheletele din dulap

Sinceritatea este unul dintre aspectele pe care pun preț programele de accelerare, cum este și cazul Techstars, iar aici intră și situația financiară, întrucât poate fi tentant să „umfli” cifrele. „Vrem să înțelegem cum stați în realitate, de unde ați pornit și unde v-am putea ajuta să ajungeți. Explicați unde merg banii voștri și ajutați-ne să vedem imaginea completă”, recomandă fondatorul Techstars.

Oricine are competitori

„Niciodată în istorie nu a existat o companie fără un competitor”, afirmă David Brown. În opinia lui, o singură companie nu constituie o piață, iar din acest motiv trebuie să te gândești cine sau ce reprezintă competiția ta. El crede că a avea concurență este un lucru bun, pentru că îți dă motivația să fii mai bun decât ea.



Citeste si