Cinci cărți pe care să le citești vara asta. Recomandările lui Bill Gates

A venit vara, toată lumea își face planuri pentru concediu și vacanță, așa că este un moment potrivit să-ți pui la punct și lista de lectură pentru zilele toride în care vei lenevi într-un hamac întins pe o plajă exotică, la umbra unui copac în munții României sau, de ce nu, în răcoarea unui ventilator, pe balconul apartamentului.

Într-un articol pe blog-ul său, Bill Gates a dezvăluit lista lui de lectură pentru această vară și este vorba despre câteva cărți care îți vor ține companie în aventurile tale din aceste luni toride și te vor învăța mai multe lucrurie esențiale despre business și viață. „În ciuda faptului că abordează subiecte complexe, toate aceste cărți au fost făcute pentru a le citi, iar cele mai multe dintre ele sunt destul de scurte”, spune cofondatorul Microsoft, care are și o listă de startup-uri în care a investit

Iată ce îți recomandă Bill Gates să citești în această vară:

Factfulness - Hans Rosling, Ola Rosling și Anna Rosling Ronnlund

Într-o epocă în care auzim fraze ca ”fake news” și „fapte alternative”, cartea lui Hans Rosling este o gură de aer proaspăt. Cartea analizează ce influențe ne distorsionează perspectiva pe măsură ce încercăm să înțelegem lumea. Bill Gates spune despre autor că „vă oferă o cale de a înțelege adevărurile de bază despre lume - cum devine lumea mai bună și ce trebuie să se mai îmbunătățească”. Recenzia completă este aici. 

Lincoln in Bardo - George Saunders

Îmbinând însemnările istorice cu ficțiunea, cartea urmărește povestea lui Lincoln și a fiului său Willie, după ce acesta din urmă moare. Cartea jonglează apoi suferința lui Lincoln cu o poveste de neuitat despre ceea ce se întâmplă în Bardo, un fel de purgatoriu care vine după moarte, în timp ce un grup de fantome se luptă să-și salveze sufletele lor, dar și pe al lui Willie. „Mi-a oferit o nouă perspectivă asupra felului în care Lincoln a fost răvășit atât de greutatea durerii, cât și a responsabilității. Aceasta este una dintre acele cărți fascinante și ambigue pe care vei vrea să o discuți cu un prieten după ce o termini”, afirmă Bill Gates. Recenzia completă este aici.

Origin Story: A Big history of Everything - David Christian

Dacă te-ai uitat vreodată la stele și ai fost simultan copleșit și inspirat de abundența lor, Origin Story este pentru tine. Cartea încearcă să răspundă la vechea întrebare „de unde venim?”, după cum Christian explorează totul, de la marea explozie Big Bang până la războiul nuclear. Bill Gates spune despre carte că „te va lăsa cu o apreciere mai mare în ceea ce privește locul pe care îl are omenirea în univers”. (Revizuire completă aici.)

Leonardo da Vinci - Walter Isaacson

Walter Isaacson este cunoscut pentru biografiile sale despre personaje precum Steve Jobs sau Benjamin Franklin. În noua lui carte, Isaacson scrie despre Leonardo da Vinci și explorează atât viața personală a lui da Vinci, cât și creativitatea care a dus la realizarea celor mai renumite opere din perioada renascentistă. „Lui Isaacson i-a reușit cel mai bine să aducă împreună diferite fire narative ale vieții lui Leonardo și explică ce l-a făcut atât de excepțional”, scrie Bill Gates. Recenzia completă este aici.

Everything Happens for a Reason: And Other Lies I've Loved - Kate Bowler

Este o carte de memorii despre ce se întâmplă atunci când viețile noastre sunt întoarse pe dos. Memoir-ul urmărește viața lui Bowler după ce este primește diagnosticul de cancer de colon în stadiul IV. Kate Bowler este profesoară la Școala  Duke Divinity și studiază ideea că norocul și nenorocirea sunt semne de la Dumnezeu, iar în cartea sa urmărește viața, moartea și modurile în care înțelegem incertitudinea. Bill Gates spune că este „un memoir încântător, surprinzător de amuzant, despre credință și despre împăcarea cu propria mortalitate”. Recenzia completă este aici. 



Citeste si