Cinci jocuri pentru vacanța de iarnă

Sărbătorile au venit, majoritatea persoanelor stau acasă, lumea se strânge în jurul bradului. Spiritul Crăciunului și toate cele. Însă mulți dintre noi se și plictisesc în această perioadă, neavând o ocupație care să ne mențină conectați. Poate ai încercat un board game cu familia, sau poate ai încins un fotbal pe zăpadă. Însă până la urmă tot la PC/consolă vei ajunge. Acolo unde poate nu mai ai ce juca. Aici îți venim noi în ajutor. Iată câteva titluri noi și vechi care te vor ajuta să treci mai puțin plictisit prin această perioadă.

Grand Theft Auto V

Un clasic instant. Această capodoperă poate fi jucată oricând. Cu toate că GTA V este vechi de trei ani, grafica, gameplay-ul, construcția personajelor, absolut totul a fost înainte de vremea sa. Asta se reflectă și în prețul de vânzare al jocului, care este similar celui din prima zi. Astfel de titluri nu se vor învechi niciodată și vor oferi mereu o experiență plăcută, având și o rată de rejucabilitate foarte mare. În GTA intri în pielea a trei personaje, Franklin, Michael și Trevor, cu care vei întoarce orașul Los Santos cu susul în jos. De asemenea, jocul are și varianta online, unde totul e permis.

Poți cumpăra jocul de aici.

Star Wars Battlefront

Unde Counter-Strike se întâlnește cu Star Wars. Celebra serie de filme nu a mai avut de mult un corespondent pe măsură în lumea jocurilor. Cei mai în vârstă își amintesc titluri precum cele din seria Jedi Knight sau Knights of The Old Republic. Chiar dacă îi lipsește un mod Single Player, Battlefront are capacitatea de a deveni rapid unul dintre cele mai distractive jocuri pe care le-ai încercat vreodată. Vei vizita cu ajutorul lui scene de bătălie celebre de pe marele ecran, și vei putea intra în pielea personajelor legendare ale poveștii create de George Lucas precum Darth Vader sau Luke Skywalker.

Poți cumpăra jocul de aici.

Tom Clancy's The Division

Ultimul titlu apărut din seria Tom Clancy, produs de Ubisoft, ne-a prezentat un New York postapocaliptic, măcinat după răspândirea necontrolată a unei boli necruțătoare. Tu ești un agent al Diviziei, activat special pentru a restaura ordinea în metropola americană cât și pentru a găsi un leac teribilei maladii. Jocul este bazat pe sistemul Online Co-Op, însă poate fi terminat destul de simplu și de unul singur. Însă unde ar mai fi distracția. Per total, The Division îmbină cu succes elemente de RPG și de Shooter, iar harta este una într-adevăr spectaculoasă.

Poți cumpăra jocul de aici.

The Elder Scrolls V: Skyrim

Este unul dintre cele mai imersive jocuri create vreodată. Totalizând mai bine de 100 de ore de gameplay, împreună cu cele două DLC-uri, Skyrim este un joc fără vârstă. Detaliile grafice au fost mereu la înălțime, aici vorbind de un joc lansat în 2011, și remasterizat în acest an, iar povestea este una dintre cele mai apreciate. Un RPG pur, medieval sci-fi, pe sistemul Lord of The Rings sau World of Warcraft, unde clasele nu sunt definite, iar singura limită e imaginația ta. Unde mai pui că te lupți cu dragoni. Acest joc nu trebuie să lipsească din biblioteca nimănui.

Poți cumpăra jocul de aici.

Battlefield 1

Cel mai nou joc Battlefield s-a întors la origini și nu prea. Dacă seria s-a consacrat cu titluri plasate în Al Doilea Război Mondial precum Battlefield: 1942, aceasta s-a detașat în ultimul deceniu de acea etichetă și a luat-o mai degrabă pe urmele Call of Duty, cealaltă franciză care s-a orientat spre punerea în scenă a tehnicilor de război din prezent sau viitor apropiat. Însă 2016 a fost un an hotărâtor. În vreme ce CoD a lansat Infinite Warfare, unde acțiunea e plasată în viitor și cuprinde chiar și lupte în spațiu, Battlefield a făcut un pas mult înapoi. Până la Primul Război Mondial. Jocul are atât Single Player cât și Multiplayer, iar succesul său a fost unul pe măsura așteptărilor.

Poți cumpăra jocul de aici.



Citeste si