Cine este primul antreprenor român acceptat în programul EY Accelerating Entrepreneurs

Alexandru Holicov este primul antreprenor român acceptat în programul EY Accelerating Entrepreneurs, care se adresează startup-urilor centrate pe tehnologie. El este CEO Adservio, și conduce de 9 ani un business care îmbină tehnologia cu educația, cu 15 angajați și investiții de 1,5 milioane de euro.

Alexandru va participa în perioada 8 - 10 februarie alături de alți 24 de antreprenori din 18 țări din zona EMEA, la EY Strategic Growth Forum Mediterranean, de la Roma. Acest eveniment-cheie al programului își propune să conecteze antreprenori, investitori și lideri guvernamentali și să încurajeze strategiile de creștere în cadrul regiunii mediteraneene și în întreaga lume.

În cadrul evenimentului, antreprenorii vor beneficia de consultanță din partea unui expert EY privind planurile de dezvoltare și vor avea oportunitatea de a-și crea relații de mentorat cu oameni relevanți din industrie. Mai mult, pentru prima oară, antreprenorii din zona EMEA și cei din zona Asia-Pacific din programul EY se vor întâlni în cadrul aceluiași eveniment și vor avea ocazia să-și împărtășească experiența de business.

Alexandru Holicov a fost selectat din cei 100 de antreprenori din regiunea EMEA, care au aplicat în programul EY.

Ideea business-ului său a plecat de la dorința de a revoluționa sistemul educațional din România. Astfel, în 2008, imediat după terminarea Liceului de Informatică din Iași, a derulat un focus-grup cu părinții, elevii și profesorii de la liceul Vasile Alecsandri din Iași, iar rezultatele au stat la baza definirii afacerii.

În 2009 a dezvoltat și a lansat o platformă de management educațional, liceul din Iași devenind unul dintre primele din lume cu sistem electronic educațional integrat. La început, aceasta a funcționat ca un catalog școlar electronic și îndeplinea funcțiile esențiale din jurul activității de clasă. Treptat, funcționalitățile platformei s-au adaptat la nivelul utilizatorului. Astfel, Adservio a devenit o platformă de management educațional care are peste 100.000 de utilizatori: profesori, elevi, părinți, directori de școli.

Absenteismul a scăzut cu 60%

În prezent, Adservio pune la dispoziţia școlilor rapoartele de activitate ale cadrelor didactice, permite vizualizarea cataloagelor în format electronic, generarea de rapoarte către Inspectorat și Ministerul Educației și Cercetării Științifice şi oferă informații actualizate despre orice activitate din școală. Directorii au acces la orice informaţie, de absolut oriunde. Profesorii au posibilitatea să-și creeze rapid grupuri şi clase, să aloce și să corecteze teme, să programeze lucrări de control şi teze, să urmărească progresul elevilor şi să țină legătura direct atât cu elevii, cât și cu părinții. Eliminarea birocrației și contactul direct cu toate părțile interesate sunt principalele beneficii oferite.

Am creat acest business pentru a revoluționa educația. Banii vor fi un răspuns la munca noastră, dar scopul nostru este să schimbăm lumea

Părinții au acces la situația școlară, de la note la grafice de evoluție, iar copiii la instrumente diverse de la lucrul în echipă și transmiterea temei direct către profesor, la teste IQ, librărie online cu peste 9000 de titluri de cărți și manuale, albumul clasei și altele. În cadrul școlilor care au ales Adservio, rata absenteismului a scăzut cu 60%, iar în unele cazuri, media pe clasa a crescut cu un punct. Accesul la adservio.ro se face pe bază de licență, care se plătește per elev și costă în jur de 4 lei. Costurile pot fi achitate de primării, școli, părinți.

„Am creat acest business pentru a revoluționa educația. Banii vor fi un răspuns la munca noastră, dar scopul nostru este să schimbăm lumea,” declară Alexandru. În momentul de față, peste 50 de unități școlare din România, publice și private, folosesc platforma Adservio. Platforma are o interfață bilingvă (în română și în engleză), pentru că antreprenorul își dorește să extindă afacerea în alte țări europene.



Citeste si