- 28 Septembrie 2018
Competiție de pitching pentru startup-uri de blockchain și sănătate
Competiția de pitching se desfășoară în cadrul evenimentului TechCrunch International Innovation Summit, care va avea loc la Shenzhen, în perioada 17 - 20 noiembrie. Se pot înscrie startup-uri din toată lumea, dar și CEO, fondatori și investitori care vor oferi participanților sfaturi și îndrumare pentru cum ar putea să-și ducă startup-urile la un alt nivel.
Data limită pentru înscrieri este 28 octombrie, iar participarea este gratuită.
Pe scena principală de la TechCrunch International Innovation Summit vor urca speakeri de renume, care vor aborda subiecte precum inteligența artificială, sănătatea, modernizarea consumului și new retail.
În competiție se pot înscrie startup-uri care dezvoltă inițiative pe zona de blockchain, retail, sănătate, big data, sport & fitness, de la pre-seed la Seria A.
După etapa de selecție, 50 de proiecte vor fi alese pentru a participa la un battle online. Ulterior, câte trei startup-uri din fiecare categorie, vor trece în marea finală, unde vor concura cu startup-urile câștigătoare la Greater Bay Hong Kong Startup Competition și Healthcare Startup Competition.
Beneficiile participării în competiție cresc odată cu fiecare etapă. În primul rând, toate startup-urile înregistrate vor primi 2 bilete la TechCrunch Shenzhen 2018 și vor lua parte la întâlnirea cu investitorii, VC MEETUP. Cei 50 de seminifinaliști vor primi o reducere pentru stand la TechCrunch Shenzhen și 2 bilete la eveniment.
Finaliștii din cele 5 categorii vor avea ocazia să-și prezinte ideile în fața publicului, a presei și a investitorilor. De asemenea, vor primi un stand gratuit, interviu exclusiv cu publicațiile TechCrunch China și TechNode, vor beneficia de serviciile de consultanță financiară din partea TechNote și intrare exclusivă la întâlnirea cu investitorii VC MEETUP PRO. În plus, ei vor primi și un bonus generos și servicii de accelerare din partea Hong Kong Science și Technology Park.