Cursul de educație antreprenorială lansat de ASE și Ministerul Economiei

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri şi Academia de Studii Economice din Bucureşti au lansat în parteneriat un curs facultativ de educaţie antreprenorială la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, în cadrul căreia seminarele sunt susţinute de antreprenori.

Inițiativa, dedicată studenţilor din anul al doilea din cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale (ASE Bucureşti), face parte din programul „Primul meu business plan” al Ministerului Economiei şi îşi propune organizarea a 14 întâlniri cu tineri antreprenori.

Programul a fost iniţiat ca o serie de workshopuri gratuite, iar, în cadrul ASE, a devenit curs facultativ. Acesta se numește “Consiliere, Mediere și Mentorat în Afaceri” și îl are titular pe Cătălin Răzvan Dobrea, profesor univ. dr. în cadrul ASE București. Discuţiile cu tinerii  antreprenori se constituie în partea practică a acestui curs.

Pe de altă parte, seminarele sunt susţinute de către: Cristian Nicolae- membru fondator John Maxwell Team România şi cofondator SoftExpert Mobility; Mihai Rotaru - cofondator CleverTaxi; Bogdan Rusu - fondator Bogdan Rusu Services & Trading; Alexander Stoica Marcu - antreprenor, 101trandafiri; Răzvan Andrei Nacea - CEO Seytour Medical Tourism, cofondator Center of Excellence în Health and Tourism, managing director Seytour Educaţional Group; Florin Stoian - fondator Yellow.Menu; Mihai Pătraşcu - CEO și fondator Evomag; Antoaneta Mareş - fondatoare Blouse Roumaine Shop; Viorel Udma - managing partner Accendo; Octavian Bădescu - fondator Sameday Courier; Marius Bostan - membru fondator al Fundației Naționale a Tinerilor Manageri(FNTM) și inițiator al proiectului de repatriere prin antreprenoriat RePatriot.

“Cand am început acest proiect l-am gândit ca pe o serie de întâlniri informale între studenţi şi tineri antreprenori. Însă partenerii noştri din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi-au dorit ca aceste workshopuri să devină un curs. Şi, într-adevăr, un astfel de curs în care studenţii pot afla de la antreprenori ce presupune un business ar trebui să fie în programa oricărei instituţii de învăţământ cu profil economic”, a declarat Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în cadrul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Printre temele abordate la seminarele din cadrul cursului “Consiliere, Mediere și Mentorat în Afaceri” se numără: realizarea unui plan de afaceri(informaţii generale), dezvoltare de produs, analiza pieţei, planul de vânzări şi de marketing, management şi structură organizaţională, riscuri  în demersul antreprenorial, planificare financiară, surse de finanţare, pregătirea pentru pitch.

"Vrei să fii antreprenor? Fii optimist, pasionat, generos, demn. Selectează-ţi atent partenerii, concentrează-te, învaţă continuu, setează-ţi obiective. Şi dă 110% din ţine!”, a declarat în cadrul unui seminar susţinut la ASE, Cristian Nicolae- membru fondator al John Maxwell Team România şi cofondator al companiei de software SoftExpert Mobility.

Echipa care coordonează acestui proiect este formată din: Claudiu Vrînceanu - secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), Ioana Antonescu - consilier personal secretar de stat MECRMA şi Conf.univ.dr. Roxana Voicu-Dorobanțu - ASE Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale.

Cursul are 3 ECTS (puncte-credit), care pot fi obţinute doar de către studenţii anului al doilea la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, în urma unui examen constând în prezentarea unui plan de afaceri. Programul se va încheia cu o competiţie de idei de business deschisă tuturor participanţilor, cu premii în stagii de CEO/ Entrepreneur Shadowing (timp petrecut alături de un antreprenor sau CEO) şi stagii de internship.



Citeste si