Dronele preiau livrarea de vaccinuri și medicamente vitale

Datorită sprijinului oferit de Fundația UPS, Gavi și alți parteneri, dronele Zipline vor deservi până la 2.000 de instituții medicale și 12 milioane de oameni în Ghana.

Fundația UPS, care conduce programele civice globale pentru UPS, împreună cu Gavi, Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare, susțin extinderea unei rețele de drone medicale în Ghana. Zipline, o companie de robotică cu sediul în California, va utiliza drone pentru a face livrări de urgență, la cerere, pentru 148 de produse prioritare, incluzând vaccinuri de urgență și de rutină, produse sanguine și medicamente vitale.

Serviciul va fi operațional 24 de ore, șapte zile din șapte, prin intermediul celor patru centre de distribuție – fiecare centru este dotat cu 30 de drone. Livrările vor fi făcute în peste 2.000 de instituții medicale, care deservesc 12 milioane de oameni din toată țara.

Parteneriatul dintre Guvernul Rwandei și Zipline, susținut prin subvenții filantropice și contribuții în natură de către Fundația UPS și Gavi, a introdus în premieră livrarea rapidă a produselor sanguine prin intermediul dronelor către clinici greu accesibile din Rwanda.

Guvernul Ghanei contribuie la succesul acestei inițiative prin extinderea serviciilor Zipline, acțiune susținută de Gavi și Fundația UPS, la care se alătură Fundația Gates și Pfizer.

Rețeaua de drone Zipline va fi integrată în lanțul național de asistență medicală din Ghana, ajutând astfel la prevenirea epuizării stocurilor de vaccinuri din unitățile medicale, dar și în timpul campaniilor naționale de imunizare.

„Guvernul va avea capacitatea de a suplimenta imunizările de rutină la cerere, iar acest lucru ne va oferi mereu siguranța unui număr suficient de vaccinuri salvatoare de vieți pentru fiecare copil din Ghana,” a declarat Dr. Seth Berkeley, CEO Gavi, Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizare. „Este o realizare deosebit de importantă pentru Gavi, și ne vom asigura astfel că nimeni nu va fi lăsat în urmă și că vom proteja mult mai mulți copii care locuiesc în regiuni izolate de bolile ce pot fi prevenite prin vaccinare,” a adăugat acesta.

Logistica va fi gestionată prin intermediul sistemelor hardware și software Zipline din fiecare centru de distribuție, iar livrările vor avea loc în spitale și clinici medicale. Fundația UPS va asigura o finanțare de 3 milioane de dolari, inclusiv fonduri de 2.4 milioane de dolari, iar UPS va oferi servicii de livrare în valoare de 600.000 de dolari. De asemenea, UPS a demarat o analiză a lanțului de asistență medicală din Ghana, oferind expertiză care vine în completarea viziunii Guvernului de optimizare continuă a livrărilor în domeniul medical.

„Succesul programului în Rwanda demonstrează că efortul colectiv al unui parteneriat public-privat bazat pe tehnologii avansate dedicate lanțului de aprovizionare poate îmbunătăți accesul la produse medicale vitale pe întreg teritoriul Africii,” a declarat Eduardo Martinez, președintele Fundației UPS și director pentru diversitate și incluziune la UPS. „Suntem încântați că expertiza tehnologică și pentru lanțul de aprovizionare este folosită pentru salvarea de vieți și suntem onorați să fim parte din acest parteneriat public-privat. Suntem recunoscători vizionarului guvern din Ghana, lui Gavi, pentru devotamentul lor în îmbunătățirea sistemului de sănătate din comunitățile ghaneze și din întreaga lume, și lui Zipline, pentru tehnologia lor de avangardă și pasiunea pentru dezvoltarea sistemelor medicale.”

UPS, împreună cu Gavi și Zipline vor oferi consiliere tehnică și servicii de consultanță la nevoie.

Programul este o extindere a colaborării inovatoare dintre Fundația UPS, Gavi și Zipline care a fost inițiată în Rwanda în 2016, cu susținerea Guvernului Rwandei, de a oferi acces la medicamente vitale care sunt livrate în termen de minute și nu ore pentru milioane de cetățeni rwandezi din comunități izolate. Guvernul Rwandei a extins programul pe întreg teritoriul țării, realizând până în prezent peste 13.000 de livrări. Dronele Zipline livrează acum mai mult de 65% din rezervele de sânge ale Rwandei în afara capitalei Kigali.

UPS a încheiat și un parteneriat cu Matternet pentru transportul de probe medicale cu ajutorul dronelor.



Citeste si