Organizația care face învățarea să fie distractivă pentru copii

Despre școala românească se spune că e multă teorie și puțină practică pentru viață. eematico este o organizație care vine cu o abordare inovatoare a programelor educaționale pentru copii și face asta prin învățare experiențială, bazată pe joacă.

Povestea eematico are rădăcini îndepărtate. În 2011, doi prieteni puneau bazele unei organizații care folosea arhitectura, construcțiile și lucrul în echipă ca mijloc de a sprijini copiii în procesul de învățare și descoperire a lumii. Apoi, când organizația deja se făcuse mare, o parte din echipă a decis să facă o grădiniță inovatoare, iar ceilalți au decis să ducă mai departe procesul de cercetare și dezvoltare de cursuri pentru copii.

Ideea de facere, de bricolaj, de making, plutea în mințile lor în urma unui proiect social la care lucraseră cu Fundația Erste și care era menit să aducă experiențe noi în rândul copiilor din medii defavorizate. „Ni s-a părut extraordinar impactul pe care cele câteva activități făcute cu acei copii l-au putut avea asupra lor. Ne-am dat seama că a da mai mult control copiilor asupra proceselor de facere este un mijloc puternic de responsabilizare și creștere a lor”, povestește Ion Neculai, unul dintre cofondatorii proiectului.

Am devenit mai conștienți că joaca este mecanismul fundamental de învățare și că, astfel, puteam cerceta acest concept și oferi activități care să transforme învățarea în joacă.

Și astfel, în 2015, a luat naștere eematico. „Am decis să ne așezăm, să analizăm lucrurile și să vedem cum putem evolua. Am decis să începem cu noi programe educaționale și cursuri, având în minte niște idei noi, care ne-au fost confirmate prin participarea la conferința Lego IDEA din 2015”, relatează Ion. „Am primit invitația după ce programele noastre fuseseră premiate în cadrul unui concurs organizat de Lego Foundation și Ashoka Changemakers. Ce ne doream era și este să implicăm și mai mult copiii în definirea proiectelor la care lucrează și în procesele lor de realizare”.

Când au început eematico, au realizat că această facere explorativă este o formă de joacă avansată. O joacă în care copilul este implicat în folosirea și realizarea obiectelor de joacă.

„Am devenit mai conștienți că joaca este mecanismul fundamental de învățare și că, astfel, puteam cerceta acest concept și oferi activități care să transforme învățarea în joacă. Conferința Lego și oamenii pe care i-am întâlnit acolo nu au făcut decât să ne ajute să conștientizăm că suntem pe calea cea bună și ne-au dat curaj să continuăm acest drum anevoios”, își amintește Ion.

Conceptul eematico

Au început cu puțin, construind din aproape în aproape oferta și comunitatea lor. Tot ce au făcut până acum - 4 cursuri (I Can Be, Maker Exploratorium, Inginericum, I Will Know) și cele 4 variante de tabere de construire, fieldtrip-uri, evenimente pentru copii - a fost făcut de ei. Design educațional, curriculum, design de materiale, prototipare, producție, curs de formare pentru traineri, livrare către copii, comunicare - totul este făcut de către ei de la 0. Chiar aici în România. 350 de ore de conținut educațional, peste 600 de activități diferite și tot atâtea materiale didactice, experimente, proiecte de bricolaj și de construire.

Ne dorim să facem acest lucru pentru cât mai mulți copii, indiferent de mijloace sau proveniență, astfel încât copilăria lor să fie cât mai bine fructificată.

„eematico este o organizație care deschide drumul spre inovație a programelor educaționale, printr-o abordare proprie, menită să dezvolte abilitățile de viață pentru secolul XXI”, spune Ion. Prin intermediul acestui proiect, ei încearcă să dea sens lucrurilor pe care copiii le învață în școală sau le descoperă în viață. „Ne dorim să facem acest lucru pentru cât mai mulți copii, indiferent de mijloace sau proveniență, astfel încât copilăria lor să fie cât mai bine fructificată”, adaugă el.

Fac asta prin învățare experiențială, bazată pe joacă - proces fundamental de învățare - prin bricolaj sau construire cu ajutorul materialelor didactice pe care le fac ei. „Dacă joaca este învățare, atunci învățarea poate fi distractivă” este deviza lor.

Numele „eematico” a apărut din dorința de a crea un nume care să înglobeze următoarele idei: Imagine, Make,Think, Connect, Education. „Am căutat mult și am ales inițial „imatico”, deoarece era potivit, simpatic și propice jocului. Forma finală a rezultat când, cu gândul la viitor, am adaptat cuvântul astfel încât să avem un domeniu care să nu fie o problemă când vom ieși peste hotare. A rezultat „eematico” (citit imatico), care îngloba mai bine și umbrela educației”, ne explică Ion.

De la nume au generat o întreagă familie de cuvinte, printre care eematicon, eematicos, eematicesc, eematicoin sau derivații precum eeconomicon, formatico și chiar și o țară - eematiconezia. „Când ne-am hotărât să începem să facem jucării, pasul era unul logic: eematico Toys”.

eematico înseamnă peste 20 de oameni, dintre care 11 au cofondat proiectul. Sunt oameni cu diverse formări - arhitecți, psiholgi, designeri, filologi, oameni de comunicare, sociologi, designeri de materiale didactice și jucării, meșteri, traineri,  PR, advertiseri, manageri, antreprenori și autodidacți deveniți designeri educaționali. 

Indiferent de sfera de activitate, fie că aveau experiență sau au dobândit pe parcurs anumite competențe, membrii echipei se ocupă cu dezvoltarea de programe educaționale pentru copii bazate pe construire și lucru în echipă, dezvoltarea de cursuri și materiale didactice, training, design educațional, design și prototiparea materialelor.

Programele eematico

Cursurile eematico sunt formate din mai multe programe pentru două categorii de vârstă: copii de 3 - 6 ani și de 7 - 12 ani. Programele sunt structurate pe mai multe module, de câte 4 lecții fiecare, și se desfășoară pe toată perioada unui an școlar.

Pentru categoria 3 - 6 ani, au programul "I Can Be", care le oferă copiilor oportunitatea de a învăța, prin joc, noțiuni generale despre meserii și lumea înconjurătoare. Programul "I Will Know" îi ajută să-și răspundă la miile de întrebări despre lumea înconjurătoare prin explorare, descoperire, experimentare, bricolaj și construcție la scară mare.

Pentru cei de 7 - 12 ani, este programul "Inginericum", unde copiii află prin activități practice și experimente cum este să fie ingineri chimiști, ingineri de electricitate, ingineri mecanici și ingineri constructori. "Maker Exploratorium" este celălalt program, care le oferă copiilor oportunitatea să cunoască și să descopere noțiuni și fenomene cu ajutorul bricolajului.

Din activitățile și curriculumul de bază pornesc, totuși, și atelierele pe care le organizăm pentru companii, pentru fel și fel de evenimente, târguri, Școala Altfel și chiar aniversări.

În perioada verii, sunt organizate tabere, unde copiii înalță construcții la scară mare, rezolvă tot felul de provocări, au parte de activități creative și relaxante. Pe lângă activitățile pentru copii, eematico mai organizează, la cerere, și activități pentru adulți, mai precis, teambuilding-uri unde echipele își construiesc un proiect.

„Cursurile pe care le organizăm la studioul nostru se adresează copiilor care vin să aibă parte de activități extrașcolare și să își dezvolte abilități în mod practic, pe baza noțiunilor pe care le învață la școală și pe care noi le reluăm în programa cursurilor. Din activitățile și curriculumul de bază pornesc, totuși, și atelierele pe care le organizăm pentru companii, pentru fel și fel de evenimente, târguri, Școala Altfel și chiar aniversări”, spune Alice Ferentz, specialist PR.

Visul nostru este să oferim cursurile noastre tuturor copiilor. Avem un ONG și el ne permite, de exemplu, să ducem cursurile noastre în comunitățile defavorizate.

Deși există o diferențiere pe categorii de vârstă, echipa caută să existe o anumită diversitate de vârstă în cadrul grupurilor, astfel încât să poată folosi și învățarea peer-to-peer. Adică să le permită celor mici să învețe de la cei mai mari, iar cei mai mari să poată transmite din cunoștințele și înțelegerea lor celor mici, întărind, astfel, noțiuni și abilități dobândite.

„Dincolo de asta, activitățile noastre nu fac niciun fel de diferențiere bazată pe criterii sociale, de proveniență sau orice alte forme de discriminare. Din contra, visul nostru este să oferim cursurile noastre tuturor copiilor. Avem un ONG și el ne permite, de exemplu, să ducem cursurile noastre în comunitățile defavorizate. Și în general, repetăm la nesfârșit, activitățile noastre sunt pentru fete și băieți. Am văzut că și unii, și alții se descurcă la fel de bine. Este doar o chestiune de oportunitate. Și noi vrem să oferim aceste oportunități, astfel încât să avem cât mai mulți copii care să adopte cariere STIM (din en: Științe, Tehnologii, Inginerie și Matematică) sau cel puțin să fie mai apropiați de aceste domenii”, precizează Alice. 

Cum se construiește un business, piesă cu piesă, idee cu idee 

„Fiecare material sau proiect eematico corespunde unei activități educative, independente sau parte dintr-un curs. Prin urmare, inspirația vine din designul educațional. Procesul începe cu un concept pentru activitate sau curs, definirea obiectivelor educaționale, detalierea lecției și scrierea planului de lecție. Designerul educațional lucrează în strânsă legătură cu un designer de obiect, eventual și cineva de la prototipare, astfel încât din momentul în care lecția este cât de cât detaliată, la nivel de activități, începe designul de obiect și prototiparea”, ne explică Alice.

 

În momentul de față, avem în jur de 650 de materiale didactice, experimente, proiecte de bricolaj și construcții.

Practic, fiecare material didactic este un răspuns la nevoile cursului sau activității. „Sigur, ca la orice designer profesionist, există un proces de documentare, astfel încât să evităm reinventarea roții. Cu toate acestea, materialele noastre sunt rezultatul procesului nostru original de design. În anumite cazuri specifice, se mai întâmplă să folosim obiecte deja existente pe piață - de exemplu, microscoape digitale sau ustensile de chimie - care ar fi mult peste mijloacele noastre de producție. Pentru moment”, adaugă Alice.

Astfel, toate jucăriile sunt rezultatul unui întreg proces. Totuși, spre deosebire de obiectele din atelier, jucăriile din vânzare nu mai sunt însoțite de contextul cursurilor eematico atunci când ajung la un copil, motiv pentru care materiale trebuie să îndeplinească aceleași obiective educaționale în proporție cât mai mare. Prin urmare, au suferit modificări, adăugiri și adaptări astfel încât să poată condensa în ele cât mai mult din experiența unui curs eematico.

„Efectiv, de aceste sarcini se ocupă, în primul rând, echipa de fondatori. Nu însă, în mică măsură, participă și colaboratorii, mai ales în domeniul designului și prototipării de materiale didactice și proiecte”, ne spune Alice. Majoritatea membrilor echipei fondatoare au fost implicați în construirea metodei, proceselor și infrastructurii eematico, fie că au dobândit cunoștințe prin pregătire, fie prin experiență, fie din amândouă. „Cine nu a avut experiență în lucrul cu copiii, a dobândit-o de-a lungul anilor”. 

Chiar dacă, prin felul în care facem lucrurile la eematico, rolurile se suprapun uneori, echipele includ cel puțin trei oameni diferiți cu perspective complementare.

Cursurile au fost construite de la zero, dorindu-se dezvoltarea unor metode și activități noi. „Acesta a fost un factor important, întrucât ideile și conceptele luate de-a gata nu aveau ce căuta în aceste procese. În general, când începem designul pentru un nou curs, avem o echipă pluridisciplinară care include: manager, trainer, designer educațional, designer de obiect și om de prototipare. Chiar dacă, prin felul în care facem lucrurile la eematico, rolurile se suprapun uneori, echipele includ cel puțin trei oameni diferiți cu perspective complementare”.

În cele din urmă, metodologia de training este preponderent rezultatul muncii psihologilor din echipa fondatoare, cu un aport special din partea coordonatorului de traineri. Un alt factor important a fost un proces continuu de dialogare cu cei mici și părinții acestora, pentru a înțelege ce este bine și ce nu, ce funcționează și ce nu, pentru a-și putea îmbunătăți mereu produsele și serviciile. „Acest feedback loop este crucial pentru noi”, afirmă Alice.

De la idee, la o comunitate sustenabilă pentru afacere

Au construit comunitatea eematico din aproape în aproape. Mai întâi, cu activități punctuale, în care propuneau concepte și planuri de activități celor care îi urmăreau online. Pe măsură ce se înscriau, le realizau. Apoi, crescând comunitatea online și numărul de oameni care le călcaseră pragul, au început să vină cu seturi de activități cu abonamente și chiar o tabără.

„Le făceam și, între timp, comunitatea online și offline se apropia de o primă masă critică, astfel încât începuserăm să ne gândim la niște cursuri de lungă durată pe care să le propunem din toamna lui 2015 către această comunitate, precum și unui număr de grădinițe”, povestește Ion Neculai.

A fost foarte greu, uneori la limită, deoarece mereu există un factor de incertitudine legat de dimensiunea resurselor și posibilitatea ca ceea ce facem să nu convingă.

Când au avut conceptele gata, au pregătit niște demo-uri și au convins, astfel, mulți oameni și grădinițe să se înscrie. Odată ce au avut suficiente plăți în avans, au început să lucreze la realizarea efectivă a cursurilor. Și tot așa, modul cu modul, curs după curs. „A fost foarte greu, uneori la limită, deoarece mereu există un factor de incertitudine legat de dimensiunea resurselor și posibilitatea ca ceea ce facem să nu convingă”, își amintește Ion despre începuturile proiectului.

Dar, până la urmă, au ajuns în acest moment, când numără peste 3.500 de copii care au trecut prin cursurile și activitățile lor, și undeva între 300 și 400 de copii înscriși lunar la cursuri

eematico, în școlile românești

eematico a ajuns și în școlile românești, „dar probabil nu în modul în care s-ar aștepta lumea”, adaugă Ion. Programele care au pătruns în acest mediu sunt complementare programei școlare. Prin urmare nu au ajuns pe calea oficială, ci, mai degrabă, prin intermediul părinților.

„Părinți care ne cunoșteau și care și-au dorit să aducă activitățile noastre în școlile unde învățau copiii lor au format grupuri de părinți și au facilitat intrarea noastră în școală. Menționez aici că, de îndată ce au înțeles ce facem, învățătorii și directorii școlilor și-au arătat deschiderea și sprijinul față de noi”, povestește Ion.

De asemenea, sunt prezenți și în câteva școli particulare, unde au fost invitați de către directori, în mod direct sau tot prin recomandarea unor părinți.

Ne gândim, pentru viitor, la o variantă a unuia sau mai multe dintre cursurile noastre care să poată fi acreditată de Minister.

Momentan, au trei programe pentru școli. O variantă mai avansată a programelor "I Can Be" și "I Will Know", destinată clasei I și 0. Apoi, în 2017, au început să livreze în școli varianta adaptată a unuia dintre cursurile lor pentru copii mai mari, "Maker Exploratorium", detinat pentru cei din clasele I - V.

Au reușit, de asemenea, să ducă două programe copiilor din clasele primare de la Școala Gimnazială 134 din Ferentari, în cadrul unui proiect de donații și sponsorizări, în care colaborează cu Teach for România. „Ne gândim, pentru viitor, la o variantă a unuia sau mai multe dintre cursurile noastre care să poată fi acreditată de Minister. Procesul este foarte lung, acesta fiind principalul motiv pentru care am amânat, pentru moment, acest proiect”.

Cum faci bani din joacă

În acest moment, au, pe de o parte, dezvoltarea și vânzarea de cursuri. Toate cursurile se vând la centru, iar unele dintre ele au o variantă pentru grădinițe și școli. Apoi, au dezvoltarea și vânzarea de tabere, un proiect aproape de sine stătător prin anvergură și perioada limitată în care se desfășoară. Într-un an, taberele reprezintă cam 25% din veniturile eematico

Mai au evenimentele punctuale, care vin ca urmare a solicitărilor sau ofertelor de la și către școli, grădinițe, instituții și companii, fieldtripuri, Școala Altfel, petreceri, activități legate de diverse evenimente culturale, evenimente corporate pentru companii, evenimente părinți + copii și teambuilding-uri.

Noi dorim ca tipul de experiențe educaționale pe care le facem să nu fie limitate doar celor care își permit să le cumpere. De fapt, am avut acest gând de la început, doar că dezvoltarea cursurilor noastre avea nevoie de bani. 

Din toamnă, după aproape 3 ani, au decis că experiența acumulată și baza de proiecte - peste 650 de materiale educaționale și proiecte de bricolaj - se vor transforma într-o nouă linie de business, cea a jucăriilor educaționale. Piesele eematico Toys sunt deja în vânzare, dar echipa este, încă, în faza de testare a pieței. „Aceasta ne-ar oferi oportunitatea să aducem experiențe eematico în casele cât mai multor oameni, fără a fi limitați la București sau, de ce nu, România”, ne sune Ion despre planurile lor.

Deși nu este o linie de business, Ion consideră că merită de menționat și proiectele lor sociale. „Noi dorim ca tipul de experiențe educaționale pe care le facem să nu fie limitate doar celor care își permit să le cumpere. De fapt, am avut acest gând de la început, doar că dezvoltarea cursurilor noastre avea nevoie de bani. Atunci am decis să finanțăm prin vânzări dezvoltarea”, adaugă el.

Acum pot să prezinte aceste cursuri instituțiilor care oferă finanțări pentru proiectele sociale sau donatorilor. În acest mod, au reușit să facă proiecte sociale în Ferentari și comunitățile defavorizate din zona Săcele cu peste 200 de copii și adolescenți. 

Investiții 

Banii au fost, în principal, generați cu ajutorul părinților. „La noi, la centru, ei sunt cei care plătesc pentru cursuri. În grădinițe și școli, plătesc fie părinții direct sau prin intermediul instituției, fie, în anumite cazuri, instituția în sine plătește, oferind părinților cursul nostru ca opțional din oferta lor”.

Cofondatorul spune că investiția propriu-zisă în această afacere nu a existat. „Deși am pornit cu resurse foarte puține, sub 3.000 de euro, compensând prin muncă voluntară și procesul atent gândit de bootstrapping, am beneficiat de sprijin de la diverse organizații prietene: Grupul Dacia-Renault, Bosch România, Climalux, Altax, BCR di Fundația Erste, Nod Makerspace, Impact Hub și Startarium.ro, care au contribuit fie oferindu-ne încrederea lor pentru a realiza colaborări fie oferindu-ne dotarea necesară centrului nostru educațional și realizării activităților, fie oferind oportunități de dezvoltare a business-ului prin infrastructura lor sau multiple oportunități de promovare”.

Totuși, dacă ar fi fost să construiască toate acestea în baza unei investiții, probabil că suma s-ar fi ridicat la minimum 40.000 de euro, dacă nu chiar mai mult. „Credem, însă, că dacă am fi făcut așa, procesul ar fi durat mai mult, am fi fost mai puțin atenți și obligați să facem reveniri și, în cele din urmă, probabil că ar fi costat și mai mult”.

Investițiile mereu au fost făcute în dezvoltarea profesională a echipei, în creșterea dotării și în explorarea altor metode de a monetiza capacitatea proprietatea noastră intelectuală. 

 În opinia lui, un alt avantaj al procesului de dezvoltare pe care l-au urmat, cel din aproape în aproape, a fost că mereu au fost foarte atenți la sustenabilitate. „Neavând resurse care să ne prisosească, am încercat să facem cât mai mult cu cât mai puțin. Investițiile mereu au fost făcute în dezvoltarea profesională a echipei, în creșterea dotării și în explorarea altor metode de a monetiza capacitatea proprietatea noastră intelectuală”.

În momentul de față, oscilează în jurul zonei de echilibru, uneori pe minus, alteori pe plus. În fiecare an au urmat o tendință ascendentă a cifrei de afaceri, cu o creștere de 40% anul trecut, astfel, balansul în jurul cifrei 0 oscilează tot mai mult către plus. Ei estimează că vor fi profitabili în 2020, asta dacă nu vor decide că vor, întâi, să scaleze eematico le nivel național.

„De pildă, anul acesta, bazându-ne pe creșterea puternică de anul trecut și acceptarea noastră în incubatorul Startarium, am decis să investim resurse în proiectul eematicoToys, pentru a ne asigura că pe temen lung avem o sursă suplimentară de venituri în organizație și că avem în portofoliu un produs mult mai ușor de scalat.” 

eematico, oportunitate de francizare

Acum au în desfășurare campania de crowdfunding pe platforma Startarium. „Scopul ei este multiplu: să validăm produsele, în special în afară bulei noastre, să descoperim noi tipuri de clienți, dincolo de București, să testăm formule de producție și să facem niște bani pentru a da un brânci afacerii”, afirmă cofondatorul, cu privire la planurile afacerii. „Este, de asemenea, pretextul ideal pentru a construi materiale de comunicare pe care să le putem testa și valida rapid astfel încât să ne putem clarifica strategia de marketing”.

În sens mai larg, sunt dedicați definirii liniei de produse eematicoToys, a pieței și clienților, strategiei de comunicare, a metodelor de producție și de vânzare. Au deja câteva canale de vânzare, printre care un website propriu, au colaboratori pentru producție și deja au început să testeze metode și canale de promovare, potrivit lui.

Credem că acest business merită și poate fi crescut mai repede cu ajutorul unei finanțări mai mari și a implicării unor oameni de business în dezvoltarea sa.

„Lucrăm, desigur, la definirea business-modelului, pornind de la business planul nostru inițial. În acest proces ne ajută mult echipa Startarium unde sunt reuniți oameni cu multă experiență în domeniu. Scopul final este să găsim formula corectă pentru a putea atrage un investitor, căci de dată asta dorim să încercăm o altă metodă decât bootstrapping-ul. Credem că acest business merită și poate fi crescut mai repede cu ajutorul unei finanțări mai mari și a implicării unor oameni de business în dezvoltarea sa”, este de părere Ion.

În paralel, sunt într-un proces de optimizare a business-ului de cursuri, cuvintele cheie fiind „eficientizare” și „creștere a scalabilității” acestuia. „Ne-am dori cât de curând să procedurizăm un pic procesul de implementare a cursurilor și contentul unora dintre acestea, astfel încât să fie mai ușor de preluat la nivel local de către potențiali francizori”, încheie Ion Neculei, cofondator eematico.



Citeste si