Ești pregătit să fii propriul tău șef? Ce trebuie să știi

Să fii antreprenor nu este un lucru ușor. Dacă încă mai crezi că îți vei organiza programul după bunul tău plac și vei face exact ceea ce îți place, trebuie să fii pregătit pentru o dezamăgire.

Pe de o parte, vei fi liber de constrângerile corporatiste, dar, pe de altă parte, ai facturi de plătit. Acum nu mai ai un venit fix, iar banii pe care îi câștigi sunt direct proporționali cu munca depusă în afacerea ta. Și ca să te ajutăm să îți crești afacerea, îți spunem cinci lucruri importante de care trebuie să ții cont.

Stabilește-ți obiective clare

În momentul în care ai decis că vrei să mergi pe cont propriu, cel mai probabil aveai deja dorința de a face mai mult decât să faci o bifă la prezență. Iar ca să reușești într-un business, trebuie să îți cunoști foarte bine obiectivele înainte să pornești la drum.

Așadar, gândește-te bine asupra obiectivelor. Trebuie să știi foarte bine ce îți dorești să realizezi și cum poți face asta prin afacerea ta. Setează-ți obiective pe termen scurt și concentrează-te pe îndeplinirea lor. Nu te lăsa dus de val și nu te avânta în misiuni, oricât de mult entuziasm ar fi.

Construiește sisteme care pot fi scalate

Să fii șeful înseamnă că atunci când lucrurile vor merge bine, tu vei fi cel care va culege laurii, dar tot tu vei fi și cel vinovat când lucrurile merg prost, din oricare motiv.

Ca să crești, ai nevoie să implementezi o strategie și să pui la punct sisteme care ți-ar permite să scalezi. Ai nevoie de sisteme de marketing, planuri trimestriale, obiective de vânzări și multe altele. Există numeroase instrumente și tehnologii care te pot ajuta să faci asta, trebuie doar să le găsești pe cele care se potrivesc afacerii tale.

Fii cea mai bună variantă a ta

Nu poți să dezvolți o afacere dacă tu rămâi la nivelul la care erai atunci când ai început. Respectiv, dezvoltarea bilaterală trebuie să fie în același ritm, pentru a evita situațiile în care ai ezitat și ai pierdut o oportunitate bună sau te-ai grăbit când nu erai suficient de pregătit.

Cum poți face asta? Mănâncă sănătos, pentru a avea o minte sănătoasă, fă exerciții, citește  cărți educaționale și motivaționale și, mai mult decât atât, ieși din zona ta de confort. Pentru că numai atunci vei reuși să îți depășești limitele și să îți atingi potențialul maxim.

Ține pasul cu tehnologiile

Deși trăim în era digitală, un raport din 2017 arăta că România este pe ultimul loc în UE în ceea ce privește digitalizarea. Iar dacă aceste date se referă la întreaga populație, trebuie de spus că un studiu realizat de Valoria arată că 61% dintre companii spun că au dificultăți legate de transformarea digitală, iar 39% sunt reticente în ceea ce privește valorificarea acestei tendințe.

Deși multe companii încă nu vor să accepte beneficiile digitalizării, folosirea unui software și a tehnologiei îți poate duce afacerea la un alt nivel în câteva luni. Trebuie doar să profiți de aceste oportunități.

Internetul îți oferă o expunere masivă la un public larg și ai numeroase instrumente pentru asta. Cea mai simplă și mai ieftină soluție este să vorbești cât mai multe despre businessul tău. Poți folosi instrumente precum Wordpress, Hootsuite sau Mailchimp pentru a ajunge la cât mai mulți potențiali clienți. Nu trebuie să fii priceput la toate, este important să profiți de ceea ce te va ajuta în strategia ta de scalare.

Înconjoară-te de oameni mai buni decât tine

Atunci când vine vorba despre startup și antreprenoriat, mulți fondatori fac greșeala ce ține de micromanagement. Este de înțeles că îți dorești ca afacerea ta să aibă succes și adesea crezi că numai tu vei face lucrurile bine, dar uneori trebuie să faci un pas înapoi. Iar pentru a avea încredere să delegi sarcini, trebuie să angajezi oameni care sunt mai destepti și mai calificați decât tine. Este imposibil să fii bun la toate, dar nici nu este nevoie. Este suficient să ai destule cunoștințe încât să poți controla activitatea și găsește profesioniști în fiecare domeniu.  

Mai mult decât atât, înconjoară-te de antreprenori care să te inspire și să te motiveze să mergi mai departe. Mergi la diverse evenimente de networking, intră în grupuri de Facebook și fii mereu în contact cu oameni inovatori. 

 



Citeste si