Facebook știe tot despre tine, dar tu habar n-ai

Deși în februarie se împlinesc 15 ani de la lansarea Facebook, algoritmii platformei rămân încă o necunoscută pentru mulți dintre utilizatorii săi, iar o mare pondere a acestora încă nu înțeleg modul în care Facebook le urmărește activitatea.

Fiecare dintre utilizatori sunt repartizați într-un grup target conform algoritmilor Facebook, în funcție de like-urile pe care le-au dat anumitor pagini. Astfel, Facebook știe despre tine lucruri precum orientarea politică până la opțiunile de divertisment care îți plac. Cu toate acestea, un studiu publicat de Pew Research Center arată că o mare parte dintre utilizatori nici măcar nu sunt la curent cu faptul că există o astfel de listă, scrie TNW.

Poți vedea preferințele tale aici.

Potrivit raportului, 74% dintre utilizatorii chestionați au declarat că „nu știau de existența categoriilor”. Cu toate acestea, studiul a arătat că 11% dintre utilizatori nu sunt în niciun grup, ceea ce înseamnă că 88% dintre cei care au ajuns pe o listă nu știau de existența sa. 

După ce au fost direcționați către pagina respectivă, utilizatorii au fost întrebați despre acuratețea categoriilor în care au fost încadrați, iar cei mai mulți dintre ei au confirmat că Facebook are dreptate. Astfel, 59% au declarat că acele categorii „îi reprezintă oarecum sau foarte precis”, în timp ce 73% au fost etichetați „cu precizie” cu privire la orientarea lor politică.

Pe principiul că ceea ce nu ştii nu te afectează, 58% dintre persoane au declarat că nu se simt confortabil cu existența acelor liste. În același timp, nu este exclus faptul că, la un moment da, Facebook ar putea cere utilizatorilor să plătească pentru a nu folosi aceste informații, conform declarațiilor făcute de Mark Zuckerberg în fața Congresului american.

„Ceea ce am descoperit este că, deși unor oameni nu le plac reclamele, oamenilor le displac mai mult anunțurile care nu sunt relevante. Și chiar dacă există un anumit disconfort în utilizarea informațiilor pentru a face anunțurile mai relevante, feedback-ul copleșitor pe care l-am primit de la comunitatea noastră spune că oamenii ar prefera să le arătăm conținut relevant acolo”, a declarat Zuckerberg.

 



Citeste si