Facebook strânge peste 300 mil. de dolari pentru ONG-uri și renunță să mai ia taxă

De când Facebook a lansat instrumentul de colectare de fonduri anul trecut, utilizatorii au contribuit cu peste 300 de milioane de dolari la cauzele susținute de organizațiile non-profit.

Acum un an, Facebook a introdus pe platformă o opțiune prin care utilizatorii puteau să-și marcheze ziua de naștere prin organizarea unei strângeri de fonduri pentru organizații non-profit, la alegerea lor. Compania a anunțat că de la lansare și până acum, s-au strâns peste 300 de milioane de dolari din donații. Peste 750.000 de ONG-uri au acces la acest instrument. 

Pentru a putea îmbunătăți această opțiune și pentru a multiplica sprijinul acordat organizațiilor din partea comunității, Facebook va face câteva modificări pe platformă și va permite Paginilor să creeze și să doneze la colectări de fonduri. De asemenea, cei care donează vor avea posibilitatea să se înregistreze pentru a face o contribuție lunară pentru o cauză.

Facebook a renunțat să mai ia taxă din donații

La sfârșitul anului trecut, Facebook a eliminat taxa de 5% aplicată pe donații, ceea ce înseamnă că toți banii adunați vor merge la beneficiari. Instrumentul de donații de la Facebook este unul important, întrucât faciliează legătura dintre utilizatori și organizațiile de caritate, care, altfel, puteau ajunge mult mai greu la ei. În plus, reprezintă și un instrument de popularizare a cauzelor, întrucât Facebook permite utilizatorilor să le distribuie pe pagina lor.  



Citeste si