"Factorul uman este înlocuit cu succes de aplicații"

Continuăm astăzi seria Smart Business cu un antreprenor în serie. Cătălin Bubu are 37 de ani, este din Râmnicu Vâlcea și e partener în trei tipuri de business care sunt tradiționale în cel mai pur sens al cuvântului. Taxiuri, cafea și păstrăvi. Și pe toate le duce cu brio în sfera digitală pentru a-și ușura munca.

”Sunt acționar în patru firme din domenii diverse, plecând de la dispecerizarea de taxi, la automate de cafea, comerț cu cafea și chiar și o păstrăvărie. Am terminat facultatea de Drept în 2003, după care am urmat un Master pe Managementul afacerilor. Pot spune că spiritul antreprenorial mi-a fost insuflat din adolescență, deoarece părinții mei s-au aventurat în afaceri în anii '90 pe o piață în tranziție. Da, spun bine că a fost o aventură la vremea aceea. Probabil asta a avut o mare influență în evoluția mea de atunci până în prezent”, îmi spune Bubu.

Cătălin Bubu

Cătălin lucrează cu tot felul de clienți, nu contează dacă sunt firme sau persoane fizice. Diversitatea este punctul lui forte. Firmele de taxiuri și cafea merg excelent și au mii de clienți: ”Majoritatea clienților noștri sunt persoane juridice, însă avem contracte și cu persoane fizice dată fiind varietatea lor și a domeniilor în care activează. Dacă ar fi să număr clienții, pot spune că pe partea de dispecerizare taxi, avem undeva la 180 de persoane juridice și 3000-4000 de clienți persoane fizice înregistrați într-o bază de date proprie a dispeceratului Vâlcea Protaxi. Luna aceasta am început un parteneriat cu Star Taxi din București, aplicația de smartphone, și încercăm să promovăm acest serviciu. În ceea ce privește clienții din domeniul comerțului cu cafea și al automatelor, vă pot spune că avem undeva la 200 de clienți firme și alte câteva mii de persoane fizice care beneficiază zilnic de de serviciile noastre de cafea, snacks-uri și apă plată la birou”.

Ultimul proiect la care m-am alăturat este o păstrăvărie din Băile Herculane, un proiect european finalizat în 2014, care este în continuă dezvoltare și unde pot spune că am avut un aport mai mic

După taxiuri și cafea a trecut la păstrăvi. S-a asociat cu o firmă din Băile Herculane și îi merge la fel de bine și acolo. Mi-a povestit de asemenea și despre primul lui contact cu tehnologia: ”Ultimul proiect la care m-am alăturat este o păstrăvărie din Băile Herculane, un proiect european finalizat în 2014, care este în continuă dezvoltare și unde pot spune că am avut un aport mai mic. Și aici numărul firmelor cu care lucrăm este de ordinul zecilor, însă interacționăm și cu persoanele fizice care pot veni chiar la păstrăvărie în Băile Herculane pentru a cumpăra pește pentru consum propriu”.

”Primul contact cu tehnologia l-am avut cu un calculator HC90 prin gimnaziu și îmi aduc aminte sunetul CD-ROM-ului care instala diverse programe sau jocuri”, a adăugat Cătălin.

Digitalizarea i-a convenit încă de la început. Chiar și într-o vreme în care lumea abia se obișnuia cu noile tehnologii apărute pe piață și cu Internetul: ”Prima dată când am considerat utilă digitalizarea proceselor a fost în 2004 când am început afacerea de taxi împreună cu tatăl meu, fondatorul dispeceratului Protaxi. Spre surprinderea mea am avut o foarte mare deschidere spre acest proces. Se ținea evidența cauciucurilor, kilometrilor făcuți de mașini, schimburilor de ulei etc. pentru flota de taxiuri care era la momentul respectiv în cadrul dispeceratului.

Cătălin își amintește cu plăcere despre prima sa experiență cu digitalul. Ușor-ușor s-a îndreptat spre sfera asta și este foarte mulțumit de tot ce se întâmplă cu firmele sale: ”Primul produs digital pe care l-am folosit a fost un program de gestiune internă și de contabilitate primară și generală și pe care s-a lucrat mult timp. Asta se întâmpla prin anii 2000, după o investiție făcută în contabilitate. După aceea au urmat o soluție de CRM pentru dispeceratul Protaxi, dar și un soft de gestiune pentru automatele de cafea.”.

”Decizia trecerii la facturarea digitală a fost luată undeva prin 2009 și pot spune că a fost un pas înainte care a contat extrem de mult în eficientizarea muncii de facturare și a controlului bazat pe rapoarte și cifre. Din 2015 am început să folosim serviciul cloud de la Smart Bill. Decizia a fost luată după ce am testat produsul și am văzut beneficiile reale într-un timp foarte scurt. Acest lucru mi-a întărit convingerea că produsul este indispensabil atunci când vrei să îți ușurezi munca de facturare și gestiune”, a mai spus Bubu.

Cătălin se gândește și la eventualitatea în care un anume produs eșuează, însă nu e foarte îngrijorat de asta. Mi-a mai spus că toate deciziile se iau împreună, între asociați, iar eficiența este cheia în afaceri: ”Temerile sunt oarecum legate de funcționalitatea produsului, dar acestea sunt depașite în momentul în care încerci și vezi că soluția este testată. Ele sunt nefondate, practic fiind o chestiune de convingeri limitative, obișnuință, deschidere catre nou și evoluție într-un cuvânt. Deciziile se iau de comun acord între asociați. Căutăm să ne ușurăm munca și mergem pe eficiența fiecărei proceduri în parte. În momentul în care fiecare lucru pe care trebuie să-l facem este bine stabilit, și sistemul de lucru are proceduri clare, factorul uman este înlocuit cu succes de către aplicații și soluții tehnologice moderne și funcționale”.

Faptul că poți să îți vezi facturile cu scadența depășită și că ai un nomenclator de produse salvat direct pe telefonul mobil mi se pare de asemenea un mare avantaj

Smartphone-ul este esențial pentru un antreprenor modern. La fel ca și sincronizarea tuturor datelor în cloud. Accesul este astfel mult mai facil și mai controlabil: ”Internetul și smartphone-ul au o mare influență în evoluția noastră. Când vorbim de Smart Bill, mi se pare extrem de simplu că poți emite o factură într-un minut de pe telefonul mobil și o poți trimite pe mail instant către clientul cu care vrei să stai de vorbă. Faptul că poți să îți vezi facturile cu scadența depășită și că ai un nomenclator de produse salvat direct pe telefonul mobil mi se pare de asemenea un mare avantaj. Odată cu sincronizarea tuturor dispozitivelor care sunt conectate în cloud. Soluția de gestiune a stocurilor și urmărirea acestora mi se pare o parte excelentă și diferitele feature-uri care sunt oferite de către echipa de suport ușurează munca celor care fac contabilitatea primară”.

”Mă atrag toate lucrurile noi și soluțiile care vin din partea unor dezvoltatori consacrați pe piață. De exemplu, de curând am început să folosesc o aplicație de comenzi de cumpărături online, Bringo și mi se pare genial să poți delega pe cineva să îți facă cumpărăturile în locul tău fără ca măcar să te deplasezi”, a completat Cătălin Bubu.

Ce este Smart Business? Fiecare articol este despre antreprenori care au căutat să își digitalizeze serviciile de contabilitate și facturare, pentru a le fi mult mai ușor să își gestioneze business-ul. Proiectul este susținut de Smart Bill.

 



Citeste si