Ford cumpără un startup european de trotinete electrice

După mai multe zvonuri apărut în presa de peste ocean, producătorul american de automobile Ford a confirmat achiziția startup-ului spaniol de trotinete și bike-sharing Spin.

Ford se adaptează la tendințele emergente și nevoile de mobilitate, privind dincolo de producerea automobilelor. Astfel, compania a confirmat informațiile potrivit cărora cumpără startup-ul de trotinete electrice Spin, lansat în Spania, scrie Engadget. Nu a fost dezvăluită suma pe care a plătit-o producătorul american, dar se presupune că tranzacția valorează aproape 100 de milioane de dolari, potrivit unei surse apropiate, deși publicația Axios a scris anterior că ar fi vorba de circa 40 de milioane de dolari, cifra la care a fost evaluat Spin anul trecut, când a primit finanțarea Seriei A. 

Spin a pornit ca un startup de bike sharing, pentru ca ulterior să-și extindă flota și cu trotinete electrice, urmând același model de business. În prezent, operează în 13 orașe din Statele Unite. Startup-ul are aceleași prețuri cu ale competitorilor Uber, Lyft, Bird sau Lime  - 1 dolar taxa de pornire și 0,15 cenți / minut.

Prin această achiziție, Ford își propune să abordeze provocările companiei, cum ar fi traficul urban și lipsa opțiunilor de transport pe distanțe scurte pe care le are în dotare, iar Spin reprezintă o soluție accesibilă și durabilă. În următoarele 18 luni, Ford planifică o extindere masivă a afacerii cu trotinete în 100 de orașe.

 



Citeste si