UiPath Foundation: burse și acces la educație pentru copii defavorizați

UiPath, unicornul românesc care face softuri de automatizare a proceselor, anunță lansarea UiPath Foundation, care va oferi suport și acces la educație pentru copiii din medii defavorizate.

UiPath, lider global în automatizarea proceselor (RPA), a anunțat astăzi lansarea oficială a UiPath Foundation. Misiunea organizației este de a sprijini copiii din comunitățile defavorizate, oferindu-le suport și acces la competențe necesare în era digitală. 

Potrivit comunicatului, Fundația își propune să asigure oportunități egale prin soluții educaționale, oferind copiilor competențe și instrumentele necesare pentru a-și atinge cel mai mare potențial. Inițial, proiectul se adresează copiilor din România și India, cu vârste cuprinse între 11 - 16 ani, urmând ca fundația să își crească treptat acoperirea geografică, pentru a oferi sprijin comunităților vulnerabile din întreaga lume.

Până la sfârșitul acestui an, familiile defavorizate din București, Cluj, Galați și Vaslui vor primi un pachet menit să faciliteze accesul copiilor la educație. Acestea vor include burse, materiale educaționale, servicii medicale, îmbrăcăminte și produse alimentare.

Programele de bază ale UiPath Foundation sunt construite pe patru piloni principali: 

  • Programul Future Acceleration - care presupune identificarea copiilor și a adolescenților din comunitățile care se confruntă cu sărăcia și excluziunea în România și India (cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani); activând potențialul lor printr-un sistem de sprijin complet și pe termen lung, care să abordeze problema provocată de sărăcia în rândul copiilor;
  • Early Education Forward - centrat pe crearea de rețele de sprijin în beneficiul copiilor expuși riscului de a se confrunta cu un decalaj educațional semnificativ din cauza lipsei accesului la educație de înaltă calitate la o vârstă fragedă;
  • Sporirea potențialului profesorilor - dezvoltarea capacității educatorilor de a crea o experiență educațională care să descopere potențialul copiilor și adolescenților care se luptă cu sărăcia;
  • Generarea unui impact pe termen lung - crearea unei platforme de colaborare cu impact global major care să permită accesul partenerilor UiPath și altor organizații non-guvernamentale care doresc să se angajeze în misiunea globală a fundației cu scopul de a sprijini copiii și tinerii cu potențial.

Prin intermediul acestui program, UiPath Foundation vrea să ajute 500.000 de copii din toată lumea, până în 2025.

 



Citeste si