- 15 Ianuarie 2019
Generația Millennials schimbă radical regulile de recrutare și retenție
Rezultatele „Barometrului pieţei resurselor umane IT&C” anunțate de NNC Services în 2018, agenție cu peste 12 ani de experiență în marketing şi comunicare pentru domeniul IT&C, au dezvăluit un context în care industria IT&C din România se confruntă cu mari provocări de disponibilitate şi retenţie a forţei de muncă. În acest context, NNC Services anunță noua direcție strategică, dedicată inovării şi eficientizării eforturilor de recrutare şi retenţie a angajaţilor în companii.
Noua divizie de Employer Branding va oferi consultanță strategică și servicii de comunicare pentru dezvoltarea brandului de angajator în acord cu cerințele și așteptările unei forțe de muncă dinamice și foarte competitive. Aria completă de competențe ale diviziei de Employer Branding a fost concepută pentru a influența direct creșterea calității angajărilor, a ratei de retenție, engagementului și nivelului de satisfacție ale angajaților, corelate cu o diminuare a timpului și costurilor aferente recrutărilor și retenției.
Divizia de Employer Branding este coordonată de Oana Lefter, Managing Partner NNC Services, și dezvoltă strategii de recrutare, loializare și programe de comunicare internă pentru atingerea obiectivelor de HR ale companiilor.
„Generaţia Millennials schimbă paradigma recrutării. Este o generație creativă, dinamică și dependentă de tehnologie, care caută plăcerea în muncă și are ambiţia de a schimba lumea. Această generație se așteaptă ca angajatorii să inoveze munca și să aibă o atitudine proactivă în strategiile de recrutare, ducând ofertele acolo unde candidații sunt prezenți și activi, pe rețele sociale, în aplicații mobile, în comunități online nișate”, declară Oana Lefter, Senior Partner, NNC Services.
Lefter spune că, din experiența noastră, lipsa tot mai acută de resurse umane se datorează, mai degrabă, unui deficit de aliniere a așteptările angajatorilor cu cele ale angajaților și mai puțin unei lipse de profesioniști. Este esențial ca angajații să se poată identifica cu valorile angajatorilor și ca aceştia din urmă să-și comunice foarte clar identitatea în piață, acolo unde candidații sunt prezenți zi de zi.